Polițiștii mureșeni și-au prezentat profesia la Festivalul ProEtnica

Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Mureș au participat duminică, 30 august, la Festivalul Intercultural ProEtnica, desfășurat în Cetatea Medievală Sighișoara. Activitatea a urmărit apropierea de comunitate și promovarea unei cariere în Poliția Română.

Tinerii interesați au putut afla care sunt condițiile de admitere în instituțiile de învățământ ale Ministerului Afacerilor Interne, ce etape trebuie parcurse pentru a deveni polițist și ce oportunități oferă această profesie. Informațiile au fost prezentate de reprezentanții structurilor de resurse umane și pregătire profesională.

Citeşte şi: Luni, are loc inaugurarea noii clădiri a „Institutului Inimii” din Târgu Mureș

Polițiștii rutieri, cei de la siguranță școlară și criminaliștii le-au explicat vizitatorilor care sunt atribuțiile lor și le-au prezentat dotările și mijloacele tehnice utilizate în misiuni.

Unul dintre principalele puncte de atracție a fost câinele de serviciu, care a stârnit interesul celor curioși să descopere activitatea polițiștilor criminaliști.

Potrivit IPJ Mureș, întâlnirea le-a oferit polițiștilor posibilitatea de a discuta direct cu oamenii și de a prezenta „cât mai deschis și realist” ce presupune această profesie. Pentru cei care iau în calcul o carieră în Poliția Română, evenimentul a reprezentat o ocazie de a primi informații direct de la oamenii care lucrează în sistem.