Cursuri de limba română pentru refugiații ucraineni

Inițiativa a fost anunțată chiar astăzi, de Ziua Limbii Române, când aceasta este celebrată, pentru prima dată, în mod simbolic și simultan, în România, Republica Moldova și Ucraina.

Cu acest prilej, Asociația Suryam, prin MureșHUB, deschide înscrierile pentru o nouă etapă a unui program intensiv și gratuit de limba română, cu o durată de opt luni. Cursurile se adresează refugiaților ucraineni stabiliți de cel puțin un an în județele Mureș, Alba, Bistrița-Năsăud și Sibiu – oraș în care vor avea loc primele cursuri, deoarece acolo există cea mai mare comunitate de refugiați ucraineni, a explicat fondatorul MureșHUB, Marius Dumitrescu:

„MureșHUB lansează înscrierile pentru cursurile gratuite destinate refugiaților ucraineni din Regiunea Centru a României, care se vor organiza în sală, săptămânal. Dar, pentru că vrem să fim aproape de refugiați, mai ales de cei care au locuri de muncă, vom organiza și sesiuni online, de obicei în partea a doua a zilei. Noi ne ocupăm de cele patru județe ale Regiunii Centru, dar, în același timp, împreună cu colegii mei din alte ONG-uri implicați în proiect, sub coordonarea Organizației Internaționale pentru Migrație, vom organiza aceste cursuri în mai multe locații din țară.”

Citeşte şi: Limba română – garanţie a identităţii naţionale

Marius Dumitrescu anunță că la cursurile finanțate cu 300.000 de euro din fonduri europene, în Regiunea Centru, s-au înscris deja, astăzi, 70 de persoane și adaugă că, în ultimii trei ani, 700 de cetățeni ucraineni au absolvit, prin intermediul acestui program, cursul de limba română. Înscrierile la cursuri se fac prin completarea formularului: https://forms.gle/nHDNZwhvbNWVUR6L7

Valeriu Russu

Urmăreşte şi: