Noua ediţie a Simpozionului Internaţional „Lucian Blaga”, organizat de Uniunea Scriitorilor din România – Filiala Târgu Mureş, în parteneriat cu Academia Română: Institutul de Filosofie şi Psihologie „Constantin Rădulescu – Motru” Bucureşti, Institutul de Cercetări Socio-Umane „Gheorghe Şincai” Târgu Mureş, a debutat joi, 27 august, la sediul Editurii Ardealul din Târgu Mureş, iar deschiderea festivă a celei de-a XXVI-a ediţie a avut loc în sala de conferinţe a Bibliotecii Judeţene Mureş, vineri, 28 august, prin alocuţiunile şi mesajele de salut ale organizatorilor şi invitaţilor.
Astfel, au luat cuvântul: Dr. MONICA AVRAM – directoarea instituţiei-gazdă; cercetător ştiinţific gr. I / prof. asociat. dr. EUGENIU NISTOR – de la Institutul de Filosofie şi Psihologie „C. Rădulescu-Motru”, al Academiei Române Bucureşti / UMFST „George Emil Palade” Târgu Mureş, preşedinte-fondator al Simpozionului; a fost citit mesajul d-lui academician prof. univ. dr. GHEORGHE VLĂDUŢESCU – Secţia de Filosofie, Psihologie, Teologie şi Pedagogie a Academiei Române, Bucureşti, preşedintele de onoare al simpozionului, prof. drd. NADIA-DIANA ARSIN – directoarea Centrului Cultural „Lucian Blaga”, Sebeş; CS I / prof. dr. CORNEL SIGMIREAN – director al ICSU „Gh. Şincai”, Târgu Mureş;
trad. drd. GHEORGHE VINŢAN – preşedintele Asociaţiei Culturale Internaţionale „Juan Ramon Jimenez & Lucian Blaga”, din Madrid – Spania; dottore FABIO MELANO – traducător şi publicist, din Milano – Italia. Prima parte a manifestării s-a încheiat cu comunicarea în plen a preotului prof. dr. EMANUEL SORIN BUGNER (din Linz – Austria), intitulată Koinonia versus novum al Spirtualităţii în era digitală.
În cadrul sesiunii de comunicări ştiinţifice OPERA LUI LUCIAN BLAGA ÎN SECOLUL TEHNICII AVANSATE ŞI AL EFECTELOR EMERGENTE ALE INTELIGENŢEI ARTIFICIALE, au prezentat comunicări ştiinţifice: CS I / prof. univ. dr. CORNEL SIGMIREAN (ICSU „Gh. Şincai” Târgu Mureş): Lucian Blaga şi specificul naţional al României interbelice; prof. drd. NADIA-DIANA ARSIN (Centrul Cultural „Lucian Blaga”, Sebeş):
Rezilienţa actului cultural în era digitală: studiu de caz asupra ediţiei pandemice (2020) a Festivalului Internaţional „Lucian Blaga” de la Sebeş; CS II dr. HENRIETA ANIŞOARA ŞERBAN (Academia Română: Institutul de Filosofie şi Psihologie „Constantin Rădulescu-Motru” / Institutul de Studii Politice Bucureşti): Inteligenţa artificială, dincoace sau dincolo de universul omului metaforizant al lui Lucian Blaga; conf. univ. dr. MARIA DORINA PAŞCA (UMFST – Facultatea de Medicină Târgu Mureş): Repere psihologice în poezia blagiană; conf. univ. dr. GEORGE DAVID (Universitatea „Titu Maiorescu”, Bucureşti):Creaţia poetică blagiană văzută prin prisma instrumentelor inteligenţei artificiale; CS I dr. VIRGIL PANĂ (Muzeul Judeţean Mureş Târgu Mureş):
Teatrul blagian pe scena Naţionalului târgumureşean; trad. drd. GHEORGHE VINŢAN (Asociaţia Culturală Internaţională „Juan Ramon Jimenez & Lucian Blaga” , Madrid – Spania): Sacru ca simţământ în opera lui Lucian Blaga; Prof. dr. NICOLAE VICTOR FOLA (Liceul de chimie Târnăveni): Aspecte privitoare la antropologie şi antropogeneză în scrierile lui Lucian Blaga; Prof. dr. CONSTANTIN NICUŞAN (Revista Meridiane culurale Târgu Mureş): Mit şi filosofie la Lucian Blaga; CS I / prof. asociat dr. EUGENIU NISTOR (Institutul de Filosofie şi Psihologie „Constantin Rădulescu-Motru” / UMFST „George Emil Palade”): Opera filosofică a lui Lucian Blaga între creaţia metafizică şi epistemologie;
CS II / conf. univ. dr. BOGDAN DANCIU (Academia Română: Institutul de Filosofie şi Psihologie „Constantin Rădulescu-Motru” Bucureşti, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, Universitatea „Spiru Haret”, Bucureşti – împreună cu: dr. LILIANA DUMITRESCU, Universitatea Politehnica din Bucureşti, Dr. ANDRA-LUISA PREDA, Academia Română, dr. MIHAELA SUZANA TURCU, Institutul de Antropologie „Francisc I. Rainer”, Academia Română: Evaluarea psihologică a condiţiilor muncii în mediul educaţional. Moderatori acestor secţiuni de lucru au fost: CS I / prof. asociat dr. Eugeniu Nistor şi conf. univ. dr. George David.

A urmat lectura publică, sub genericul blagian „POD PESTE MUREŞ…”, a scriitorilor – membri şi colaboratori ai FILIALEI TÂRGU MUREŞ A UNIUNII SCRIITORILOR, la care, în moderarea poetului Ioan Găbudean, au citit creaţiii literare originale: George DAVID, Ioan GĂBUDEAN, Cornel MĂRGINEAN, Maria Dorina PAŞCA, Henrieta Anişoara ŞERBAN, Victor ŢIŢIU, Gheorghe VINŢAN, Doina PANĂ, Iosiv HORVAT. În aceeaşi atmosferă au avut loc şi lecturile poetice ale membrilor Cenaclului „Arcadia” al revistei Meridiane culturale: Angela FANEA MACARIE, Andrei GUŢU, Theodora ONICEANU, Cosmina PÂNCA-MOLDOVAN, Maria Daniela MĂRGINEAN, moderate de poetul şi eseistul Constantin Nicuşan.
Cu decernarea diplomelor de excelenţă s-a încheiat cea de-a XXVI-a ediţii a Simpozionului Internaţional „Lucian Blaga”.
Comitetul ştiinţific al acestei ediţii a fost alcătuit din: CS I / prof. univ. dr. Cornel Sigmirean, prof. univ. dr. Iulian Boldea, prof. drd. Nadia-Diana Arsin, CS II / conf. dr. Bogdan Danciu, aceştia având misia de a selecta şi pregăti lucrările prezentate pentru publicare; iar comitetul de organizare a avut următoarea componenţă: CS I / prof. asociat dr. Eugeniu Nistor (preşedinte), trad. Rozalia Cotoi şi conf. dr. Iacob Coman.
Partenerii media ai manifestării au fost, ca şi la ediţia precedentă: TVR Târgu Mureş, Studioul Radio România Târgu Mureş, publicaţiile „Cuvânt românesc” şi „Dacica Latinitas” – din Madrid (Spania), revistele „Târnava”, „Izvoare filosofice”, „Meridiane culturale”, precum şi Cotidianul „Cuvântul liber” – din Târgu Mureş.
Citește și

