Legea care permite continuarea proiectelor hidroenergetice începute înainte de 29 iunie 2007 a fost promulgată miercuri, 9 septembrie. Actul normativ vizează și amenajarea hidroenergetică de la Răstolița, investiție realizată în proporție de peste 90%, dar blocată în urma unor acțiuni în instanță.
Deputatul PSD Mureș Dumitrița Gliga, unul dintre inițiatorii legii, consideră promulgarea actului normativ un pas decisiv pentru finalizarea investiției. „Pentru județul Mureș, promulgarea acestei legi are o miză cât se poate de concretă: finalizarea amenajării hidroenergetice de la Răstolița, investiție realizată în proporție de peste 90%, pentru care statul român a alocat deja resurse importante”, a declarat parlamentarul.
Legea permite modificarea limitelor ariilor naturale protejate în zonele în care, la 29 iunie 2007, existau deja proiecte hidroenergetice aprobate prin hotărâri de Guvern sau decrete de stat și ale căror lucrări fuseseră începute. Noile delimitări trebuie să includă o zonă-tampon de cel puțin 100 de metri între amenajările hidroenergetice și limitele ariilor protejate.

În cazul proiectului de la Răstolița, Guvernul a aprobat, în aprilie 2025, scoaterea din fondul forestier a terenurilor necesare lacului de acumulare și unei părți a drumurilor de acces. Din suprafața totală de 37,5263 hectare prevăzută în hotărâre, aproximativ 0,63 hectare se află în Parcul Național Călimani. Această suprapunere a fost invocată în demersurile judiciare care au dus la sistarea lucrărilor și la suspendarea acordului de mediu și a hotărârii de Guvern.
Parcursul legislativ a început la 15 octombrie 2025, când Camera Deputaților a adoptat legea în calitate de for decizional. Președintele României a sesizat Curtea Constituțională la 11 noiembrie 2025, însă CCR a respins obiecția de neconstituționalitate la 24 iunie 2026. Decizia a fost publicată în Monitorul Oficial la 3 august, iar la 12 august legea a fost trimisă Parlamentului spre reexaminare. După readoptarea sa în forma declarată constituțională, actul normativ a fost promulgat la 9 septembrie.

„Sunt unul dintre inițiatorii acestei legi, un demers susținut de PSD, pe care l-am sprijinit de la început și pentru care am votat încă de la adoptarea inițială, în octombrie 2025. Am susținut constant că România nu își poate permite să abandoneze investiții energetice realizate în proporție covârșitoare, mai ales într-o perioadă în care avem nevoie de mai multă energie produsă în țară”, a afirmat Dumitrița Gliga.
Potrivit deputatului de Mureș, proiectele vizate de lege însumează peste 214 MW putere instalată și ar putea produce energia necesară pentru aproximativ 200.000 de gospodării. „Răstolița a fost și rămâne o miză importantă. Vorbim despre o investiție aproape finalizată, despre energie regenerabilă produsă aici, în România, și despre valorificarea unor resurse publice deja investite”, a concluzionat Dumitrița Gliga.
Alex Corin

