Sanda Viţelar
În anii ’80, plecarea în străinătate în interes de serviciu transforma automat un cetăţean român într-o persoană care trebuia verificată, instruită şi, uneori, urmărită. Documente păstrate în arhiva Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii arată cum funcţiona în judeţul Mureş acţiunea „Atlas”, destinată supravegherii celor care lucrau, studiau sau se specializau peste hotare.
Un plan „strict secret”, întocmit în ianuarie 1981 de Inspectoratul Judeţean Mureş al Ministerului de Interne, prevedea completarea reţelei informative din marile întreprinderi în care existau date considerate secrete. Persoanele care urmau să plece din ţară trebuiau identificate din timp, iar cele suspectate că ar fi intrat în atenţia serviciilor străine de informaţii erau „luate în lucru”. La revenire, călătorii trebuiau să le povestească ofiţerilor de Securitate ce li se întâmplase în afara ţării şi cu cine intraseră în contact.
Suspiciunile puteau porni de la aproape orice. Erau urmărite persoanele care avuseseră „comportări suspecte”, întâlniseră cetăţeni străini ori îşi cumpăraseră bunuri a căror valoare părea mai mare decât veniturile obţinute. Ordinul transmis în noiembrie 1981 constata chiar că nu se instaurase încă practica de a se discuta „cu absolut fiecare persoană la înapoierea din străinătate”, pentru obţinerea informaţiilor considerate utile Securităţii.
Dosarul „Atlas” a fost deschis oficial la Mureş în martie 1982. El îi viza pe românii plecaţi la post, la muncă, la studii, la specializare, pentru tratament medical sau în cadrul unor activităţi culturale şi sportive, precum şi pe deţinătorii de secrete care călătoreau în interes personal. Evidenţa urma să fie informatizată, pe baza datelor primite zilnic de la punctele de frontieră şi a unor liste nominale cu cei care reveneau în ţară.
Un raport din 29 octombrie 1983 arată că 125 de persoane din judeţul Mureş se aflau atunci la muncă în străinătate: 51 în Libia, 36 în Irak, 18 în Siria, 10 în Pakistan, patru în Mozambic, două în India şi patru în alte ţări socialiste. Doar patru dintre acestea acordau asistenţă tehnică, în timp ce celelalte 121 lucrau în construcţii, pentru perioade care puteau ajunge la doi ani.
În acelaşi an, Securitatea verificase 212 persoane propuse pentru plecarea în străinătate. Dintre acestea, 15 au fost scoase de pe liste înainte de avizare: patru aveau „familii dezorganizate”, cinci erau membri ai unor culte religioase interzise, iar şase erau suspectate că intenţionau să rămână ilegal peste hotare, avuseseră un comportament considerat necorespunzător sau consumau excesiv băuturi alcoolice. Pentru trei persoane a fost emis, în final, aviz negativ. Conducerile întreprinderilor au fost informate, pentru ca asemenea oameni să nu mai fie propuşi la plecare.
Documentele arată şi nemulţumirea permanentă a superiorilor faţă de cantitatea redusă de informaţii obţinute. În 1983, ofiţerii recunoşteau că aproximativ 700 de persoane din judeţ călătoriseră în străinătate în ultimii cinci ani, însă prea puţine ajunseseră în evidenţele active. Trei ani mai târziu, un alt raport critica faptul că reţeaua informativă nu era dirijată suficient de „ofensiv”, că românii reveniţi în ţară erau prea rar contactaţi şi că nu se foloseau toate „mijloacele şi metodele muncii de securitate”. În spatele limbajului birocratic al acţiunii „Atlas” se conturează, astfel, imaginea unui sistem care privea orice contact cu lumea liberă nu ca pe o experienţă profesională, ci ca pe un posibil pericol pentru regim.
Citește și