Ileana Sandu
Astăzi intrăm într-o farmacie aproape fără să ne mai gândim la ea. Cerem un medicament, primim o cutie, eventual câteva recomandări şi plecăm. În spatele acestui gest aparent banal se află însă o istorie care începe cu mii de ani în urmă, pe când medicamentele erau plante, răşini, minerale, miere sau vin, iar „farmacistul” era, mai degrabă, un vindecător, un călugăr, un negustor de leacuri sau un specialist în plante.
Farmacia este una dintre acele profesii care au evoluat odată cu civilizaţia. A pornit de la experienţa empirică a oamenilor care ştiau că anumite plante calmează durerea, scad febra sau vindecă rănile şi a ajuns astăzi la molecule proiectate în laborator, terapii biologice, medicamente personalizate şi sisteme informatice capabile să urmărească interacţiunile dintre tratamente. Dar între un mojar medieval şi laboratorul farmaceutic contemporan există un fir neîntrerupt: încercarea omului de a transforma natura în vindecare.
Istoria farmaciei nu începe într-o clădire cu firma luminoasă „Farmacie”: primele dovezi ale utilizării organizate a substanţelor medicamentoase vin din Mesopotamia şi Egipt.
Tăbliţele cuneiforme din spaţiul mesopotamian, datând din mileniul al III-lea î.Hr.,consemnează plante, răşini, minerale şi alte substanţe utilizate în tratamente. În Egiptul antic, celebrul Papirus Ebers, datat în jurul anului 1500 î.Hr., cuprinde numeroase formule şi remedii, inclusiv preparate sub formă de infuzii, unguente, pilule sau cataplasme. Cunoaşterea plantelor medicinale se transmitea uneori din generaţie în generaţie, iar templele şi aşa-numitele „Case ale Vieţii” au devenit importante centre de cunoaştere medicală şi farmaceutică.
În lumea greacă şi romană, materia primă a medicamentelor a continuat să fie în mare parte de origine naturală. Plantele, seminţele, scoarţele, rădăcinile, mierea, vinul şi diverse minerale erau preparate după reţete mai mult sau mai puţin sofisticate.
Un nume esenţial este Dioscoride, medic şi farmacolog grec din secolul I, autorul lucrării De Materia Medica, lucrare devenită una dintre cele mai importante surse despre substanţele medicamentoase ale Antichităţii şi a influenţat farmacia europeană timp de multe secole.
Un moment important în istoria farmaciei apare în lumea arabă, în special la Bagdad, începând din secolele VIII–IX. Sursele istorice şi studiile dedicate istoriei farmaciei indică existenţa unor prime drogherii sau farmacii specializate în Bagdad în secolul al VIII-lea, în jurul anului 754.
În Europa medievală, prepararea medicamentelor era legată de mănăstiri, medici, spiţeri şi diferite forme de comerţ. Farmacia medievală arăta foarte diferit de cea actuală. Rafturile erau pline de recipiente ceramice sau din sticlă, iar în laborator se găseau mojare, balanţe, filtre şi instalaţii pentru distilare. Farmacistul măcina, amesteca, fierbea, filtra şi distila. Într-o epocă în care medicamentele industriale nu existau, foarte multe preparate erau făcute „pe loc”, după reţete individuale. De aici vine şi imaginea emblematică a farmacistului cu mojarul, unul dintre instrumentele fundamentale ale meseriei, folosit pentru măcinarea plantelor şi a altor ingrediente. A devenit, în timp, unul dintre cele mai cunoscute simboluri ale farmaciei.
Marea transformare s-a produs în secolele XVIII şi XIX, când cercetătorii au început să izoleze substanţele active din plante. Un exemplu celebru este morfina. În jurul anului 1804, chimistul german Friedrich Wilhelm Sertürner a izolat din opiu substanţa pe care a numit-o morfină, după Morfeu, zeul grec al viselor. Descoperirea a reprezentat un moment important pentru dezvoltarea medicamentelor moderne şi a industriei farmaceutice.
În secolul al XX-lea, apar antibioticele, hormonii, vaccinurile moderne, medicamentele sintetice şi, ulterior, medicamentele biologice. Farmacistul nu mai este doar omul din spatele tejghelei care prepară o pulbere sau un sirop, ci devine parte dintr-un sistem complex de cercetare, producţie, control al calităţii şi utilizare raţională a medicamentelor.
În România, prima farmacie atestată documentar este consemnată la Sibiu în 1494. Mai târziu, farmacia a devenit particulară şi a primit numele „La Vulturul Negru” – Zum Schwarzen Adler. A funcţionat până în 1949, când a fost naţionalizată.
Astăzi, la Sibiu funcţionează şi Muzeul de Istorie a Farmaciei, deschis publicului din 1972. Colecţia sa cuprinde peste 6.000 de obiecte şi instrumente provenite din numeroase farmacii şi instituţii medicale din România. Este un loc care ne permite să vedem cât de diferită era farmacia de altădată: balanţe, mojare, recipiente, aparate de distilare, instrumente de laborator şi vechi preparate farmaceutice.
Secolul al XIX-lea este decisiv pentru profesionalizarea farmaciei româneşti. În Principatele Române, activitatea farmaceutică începe să fie reglementată tot mai clar, iar formarea profesională se mută treptat de la practica în spiţerie către învăţământul specializat.
Un reper important este Școala Naţională de Medicină şi Farmacie creată sub conducerea lui Carol Davila. Farmaciştii români contribuie la organizarea profesiei, la standardizarea preparatelor şi la apariţia unor publicaţii şi instituţii de specialitate. Farmacia românească nu a dus lipsă de oameni care au făcut din această profesie mai mult decât o meserie.
Constantin C. Hepites rămâne una dintre figurile importante ale secolului XIX, fiind implicat în elaborarea primei Farmacopei Române.
În secolul XX, istorici ai farmaciei precum Constantin Iugulescu au contribuit la recuperarea şi conservarea memoriei profesiei. Iugulescu a fost unul dintre iniţiatorii Societăţii Române de Istoria Farmaciei, înfiinţată în 1991, şi a avut un rol important în dezvoltarea cercetării dedicate trecutului farmaciei româneşti.
Farmacistul contemporan este mult mai mult decât persoana care „dă medicamente de la tejghea”. De aceea, farmacia este şi un spaţiu al încrederii.
În acelaşi timp, tocmai această accesibilitate presupune responsabilitate. Farmacistul trebuie să distingă între situaţiile în care un produs fără prescripţie poate fi recomandat şi cele în care problema necesită consult medical.
În esenţă. povestea farmaciei este una despre ştiinţă, încredere şi responsabilitate, dar şi despre o profesie care începe să-şi piardă atractivitatea în rândul tinerilor: potrivit datelor prezentate de Colegiul Farmaciştilor din România şi organizaţiile reprezentative ale farmaciilor comunitare, numărul farmaciştilor din România a scăzut cu 1.478 de persoane în perioada 2022–2025, în timp ce numărul farmaciilor, drogheriilor şi oficinelor locale de distribuţie a crescut cu 208 unităţi. Cu alte cuvinte, avem mai multe puncte în care este nevoie de specialişti, dar mai puţini oameni care să ocupe aceste poziţii.
Semnalul este vizibil şi la nivelul universităţilor. Datele admiterii din 2026 indică un interes tot mai redus pentru Facultatea de Farmacie, în comparaţie cu numărul de candidaţi pentru facultăţile de Medicină. Or, mai puţini studenţi astăzi înseamnă mai puţini specialişti peste câţiva ani.
De ce nu mai vor tinerii să devină farmacişti? Nu există un singur răspuns.
Potrivit reprezentanţilor profesiei, una dintre probleme este faptul că responsabilitatea şi pregătirea farmacistului nu sunt suficient reflectate nici în statutul profesiei, nici în remunerarea acesteia, farmacistul este perceput încă frecvent prin prisma eliberării medicamentelor, deşi rolul său poate fi mult mai larg. Uneori, farmacistul este primul specialist pe care îl întâlneşte pacientul.
Farmacia se află acum într-un moment interesant: pe de o parte, tehnologia transformă profesia. Automatizarea, dosarele electronice, bazele de date, inteligenţa artificială şi noile metode de cercetare schimbă modul în care sunt descoperite, produse şi utilizate medicamentele.
Paradoxul momentului este că niciodată nu am avut nevoie de atât de multă cunoaştere farmaceutică, dar profesia pare să atragă tot mai puţini tineri.
O profesie care a supravieţuit peste secole se află acum în faţa unei noi provocări: să-şi recâştige locul şi atractivitatea într-o societate în care medicina devine tot mai complexă.
Prima farmacie din Târgu Mureş a fost documentată istoric în secolul al XVIII-lea, pe la anii 1700, în zona Pieţei Mici, conform studiilor de istorie locală publicate de regretatul istoric şi farmacolog József Spielmann. În perioada de început a oraşului modern, după anul 1740, primul astfel de aşezământ farmaceutic funcţiona într-o clădire cu etaj din piatră din apropierea vechii primării.
Aspecte legate de evoluţia farmaciilor şi vechile reţete/instrumente din Târgu Mureş pot fi studiate la Sala Muzeu de Istoria Medicinii şi Farmaciei a UMFST „George Emil Palade” Târgu Mureş. (foto)
O noutate absolută în oraş este Farmacia Gaudeamus, deschisă de universitate în Piaţa Victoriei nr. 17 ca prima farmacie universitară din ţară.
Potrivit hartafarmacii.ro, sunt 329 farmacii active în judeţul Mureş, răspândite în 106 localităţi, numărul lor schimbându-se periodic. Colegiul Farmaciştilor din Judeţul Mureş numără aproximativ 750 de mureşeni cu profesia de farmacist. (documentare – PubMed, Science History Institute, patrimoniu.sibiu.ro, Revista Galenus)
Citește și