Sute de copii merg dimineața la școală pe jos, prin Programul „Pedibus”

Inițiat pentru prima dată în România, în urmă cu șase ani, la Sfântu Gheorghe, proiectul numit „Pedibus”, prin care copiii, însoțiți de adulți, merg dimineața pe jos la școală, a ajuns să fie preluat cu succes în multe alte localități din țară. Printre ele se numără și Târgu Mureșul, unde acest proiect se află la a doua ediție.

Programul Pedibus, preluat la Sfântu Gheorghe dintr-o inițiativă similară din Occident, se află în al șaselea an în municipiul-reședință al județului Covasna. Prin acest program, elevii din clasele primare sunt însoțiți pe jos către unitățile de învățământ, cu scopul de a reduce aglomerația din trafic și de a încuraja mișcarea fizică. Copiii sunt așteptați în stații prestabilite din oraș și conduși spre școală de voluntari adulți, printre care sportivi, actori, profesori sau medici. Zilnic, fiecare grup beneficiază de supravegherea a cel puțin doi adulți, a precizat inițiatoarea proiectului, consiliera locală Buslig Kincső:

„În această săptămână avem aproximativ 200 de copii, inclusiv copii romi din cartierul Őrkő, care merg la grădiniță cu ajutorul mediatorilor. Avem 11 trasee, iar mai dorim să facem câteva, pentru că sunt renovări la diverse școli, precum Colegiul „Mihai Viteazul”, de unde am primit mai multe solicitări din partea părinților. Avem și noutăți anul acesta: am pregătit un sticker-album nou. În fiecare dimineață în care vin cu Pedibus-ul, copiii primesc un autocolant, iar la finalul fiecărui modul își pot schimba punctele în premii. Oferim bilete la cinema, căni, tricouri, plimbări cu hidrobicicleta, bilete la ștrand, experiențe de realitate virtuală și ghiozdane pe roți”, a explicat Buslig Kincső.

Citește și: Aquaserv scade presiunea apei în Reghin și trei comune

În Târgu Mureș, anul acesta participă copii din patru cartiere

Târgu Mureșul, prin Fundația Comunitară, a preluat de doi ani ideea celor din Sfântu Gheorghe, astfel că anul acesta s-a ajuns ca aproape 150 de copii din șapte școli să se deplaseze dimineața pe jos la școală. Responsabilul cu acest program, Heim Laszlo, precizează că anul trecut s-au deplasat spre centru copii din cartierele Tudor, 7 Noiembrie și Dâmbu Pietros și se intenționează cooptarea unor copii din cartierul Unirii:

„Anul trecut au fost cinci trasee, din cartierele Tudor, 7 Noiembrie și Dâmbu Pietros. Au fost în jur de 90 de copii, iar anul acesta vor fi încă vreo 50. Ne gândim să extindem programul și în cartierul Unirii, unde preluăm elevii de la podul pietonal din zona Aleea Carpați. Copiii participanți primesc un talon pe care colectează buline, iar după șase puncte primesc o recompensă: bilet la cinema, la Teatrul Ariel, ciocolată sau vitamina C. Sunt 30 de însoțitori activi care vin săptămânal. Vin de la instituții, de exemplu de la Biblioteca Județeană, dar sunt și învățătoare și părinți. Elevii sunt de la Colegiul Național de Artă, Colegiul Reformat, Liceul „Bolyai Farkas”, Școala „Bernady”, școlile „Mihai Viteazul” și „Dacia”, precum și de la Liceul Romano-Catolic”, precizează Heim Laszlo.

Peste tot în țară unde este implementat Programul „Pedibus” se remarcă, an de an, o participare tot mai numeroasă atât a elevilor, cât și a diverselor instituții care își trimit angajații să îi conducă pe elevi la școală, dar și sprijinul tot mai consistent al antreprenorilor locali, care susțin programul și le oferă copiilor diverse cadouri stimulative. Însă, pentru cei mici, contează foarte mult și bucuria drumului parcurs împreună – copiii povestesc, își fac prieteni, fac mișcare și ajung la școală bine dispuși.

Valeriu Russu

Urmărește și: