Săptămâna Mobilității, cam imobilă în Mureș

Valeriu Russu

Cu toate că miercuri a debutat Săptămâna internațională a mobilității, marcată între 16 și 22 septembrie, prin județul Mureș lucrurile nu-s prea… mobile, din punctul de vedere al înlocuirii, temporare cel puțin, a vehiculelor ce înghit motorină sau benzină și scuipă un amestec de gaz ce ne poluează aerul.

An de an, s-au organizat și pe la noi acțiuni de pășit pe propriile picioare prin natură sau pe asfalt, însă prin județul Mureș, zilele astea n-au prea apărut semne că angajații vreunei instituții, organizație sau niscaiva persoane fizice ar intenționa să devină pietoni, să încalece o bicicletă, ori măcar să utilizeze transportul în comun în locul autoturismului pe care mulți îl folosesc și pentru a merge de acasă la magazin pe distanțe de 50 de metri!

Evident, momentul de vârf este în 22 septembrie, când în Uniunea Europeană și nu numai, se celebrează Ziua Mondială fără Mașini, scopul fiind acela de a-i încuraja pe cetățeni să renunțe, chiar și pentru o zi, la automobilul personal, pentru a se încerca combaterea problemelor legate de viața sedentară, obezitate și poluare.

Revernind asupra Mureșului, aflăm că, întrebate, două dintre instituțiile sale reprezentative, Consiliul Județean și primăria municipiului reședință de județ, ne-au răspus, prin comunicatorii lor oficiali, că „La noi, deocamdată nu știu să se organizeze ceva”, respectiv… pauză, nicio reacție!

Nu le-o fi plăcând mersul pe jos, ori nu e an electoral, cine știe? Poate, văzând că alții deja chiar sunt mobili, vor decide, din punct de vedere mental și (instru)mental, să marcheze, măcar teoretic și de ochii lumii, intenția de fi în trend. Mai ales că la capitolul „se poate” îi menționăm pe vecinii de la Consiliul Județean Harghita care au anunțat oficial câteva zeci de acțiuni și evenimente derulate în următoarele șapte zile. Printre ele, programul Pedibuis, parade ale bicicletelor, concursuri de desene pe teme ecologice, colectare de deșeuri, pelerinaje, plimbări prin natură și altele asemenea. Mureșul, se aude, ne mobilizăm?

Citește și