Întreprinderile industriale, mari consumatoare de energie electrică, sunt scutite de la plata certificatelor verzi, conform Hotărârii Guvernului nr. 495/2014.
„Dobânzile extrem de mici și veniturile reduse sunt două mari motive pentru care majoritatea românilor nu țin bani în bancă sau țin sume nesemnificative. Așa se explică de ce peste 60,5%
Cine este Antal Arpad? Liderul UDMR Sfântu Gheorghe și, totodată, primar al orașului covăsnean. Și el, ca și Tõkés László și alți lideri unguri, spun (declară), câteodată, nu doar ceea ce „trebuie"
Preţul motorinei la staţiile PECO din România a crescut la 1,1 euro/litru, în timp ce în zona euro aceasta costă în medie 1,12 euro. La noi motorina este mai scumpă decât în Spania, Luxemburg
Pe posturile de televiziune are loc un război total între parlamentarii PSD şi PNL, pe tema majorării salariilor personalului medical şi a celui din învăţământ. PSD-iştii, cu Liviu Dragnea
Parlamentarii au votat legea propusă de Liviu Dragnea (mai exact de PSD, acceptată la vot și de PNL) pentru eliminarea celor 102 taxe nefiscale pe care le plătim ca să le aducem venituri
Ne întrebăm cu toţii, derutaţi şi dezorientaţi, pentru ce de aproape trei decenii de ,,democraţie" şi de ,,stat de drept" continuăm să batem pasul pe loc, jucăm ,,tropoţica", hopa-tropa, cum se spune
Un comentator punea, odată - l-am mai citat - o întrebare năucitoare: „Cum de a reușit Traian Băsescu să facă tot ce are chef în această țară și cu această țară?", adăugând: „E năucitor.
În ultimii ani tot mai mari suprafețe de terenuri arabile ajung, pe diferite căi, în proprietatea investitorilor străini. E timpul ca statul, prin Guvern și Parlament, să decidă viitorul agriculturii românești
În bună şi neaoşă tradiţie strămoşească, întreaga suflare a plaiului mioritic a fost ocupată, vreme de mai bine de o săptămână, cu ursul care a băgat groaza în populaţia Sibiului: o fiară sălbatică
Cârcâială supărătoare din zori până în noapte, fulgi negri şi pene peste tot, excremente cu carul, căzături de păsări moarte pe unde nici nu crezi, epidemie de enterită virală severă şi - Doamne fereşte!
În politica dâmbovițeană - ca, de altfel și în cazul UDMR -, dacă vrei să te căpătuiești, intrarea „în sistem" e grea. La început, trebuie să faci orice. Fără prea multe comentarii, căci altfel devii suspect.
Potrivit autorităţilor spaniole - citate de agenţii de presă --, în prezent, în Spania trăiesc 840.682 de români imigranţi, faţă de 757.809 marocani, cei care au ocupat, în ultima perioadă
… Declarația de mai sus a făcut-o într-un interviu acordat Jurnalului Național cunoscutul romancier, acad. Augustin Buzura, în preajma apariției și lansării primului volum al romanului „Fețele tăcerii".
…Așa s-ar părea la prima vedere. De ce „la prima vedere"? Datorită unor oameni politici care, cu ipocrizia binecunoscută, în aparițiile la televizor, se adresează (doar) „României reale".
Pentru piața Centrală și Est Europeană prețul gazului metan tranzacționat în Austria, la începutul lunii septembrie 2016 a fost de 12,7 euro/MWh, sumă (care nu include taxa de transport)
Că tot se apropie alegerile din 2016 („localele" s-au şi desfăşurat) şi din următorii ani, cel puţin o întrebare şi-o poate pune oricare alegător: aducem noi, cetăţenii acestei ţări, în urma scrutinului
…Grea întrebare, dar, să recunoaştem - vorba românului - „întrebarea moarte n-are". Am pus-o, totuşi, pentru că, nu o dată, citim prin presa scrisă „văzută" şi „auzită"
În România „economia a crescut" an de an (mai ales în timpul guvernării lui Tăriceanu şi în trimestrul II din 2016, creştere record şi cea mai mare dintre ţările UE) însă, paradoxal este că populaţia trăieşte
Am mai abordat acest subiect. Îl repetăm, deoarece în preajma alegerilor parlamentare se vor găsi destule partide și candidați la fotoliile de senator ori deputat care, în manieră dâmbovițeană
Datele publicate pe trimestrul I de Institutul Național de Statistică (INS) nu erau prea optimiste. De ce? Pentru că Produsul Intern Brut (PIB) pe trimestrul I din acest an estimat să crească cu 4,2%
…Întrebarea este: o fi învățat Liviu Dragnea și ceilalți „ceva" din acea lecție? Dar, să rememorăm - căci ne-am mai referit la acest subiect.
Românii au luat cunoştinţă, cu surprindere şi îngrijorare, despre cele spuse, în cadrul unui interviu, la împlinirea celor 25 de ani de la Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova faţă de Moscova
…Multe „rele" (lucruri, evenimente etc.) ne-ar ocoli. Spun oamenii simpli. Şi nu numai. Din păcate, „Cozile…" există (şi nu de o zi, de ieri!). Să rememorăm - deşi nu cu plăcere - câteva episoade
O tristă realitate. Mulți (foarte mulți) din politicienii de azi (miniștri, parlamentari etc., etc.) se află, în anul de grație 2016, în al cincilea, poate chiar al șaselea mandat. S-au creat chiar „familii"
Cândva, la o ședință a CRU - desfășurată în Sala mare a Palatului Culturii din Târgu-Mureș - un lider UDMR rostea un mare adevăr: „Doar un lucru se sapă de sus în jos - mormântul."
Din tabloul șocant al muncii - denumit „Al ocupării și al șomajului" -, problema cea mai spinoasă o constituie, potrivit analiștilor economici - rata de ocupare a forței de muncă.
Din păcate, exporturile românești au de suferit pe destule piețe, ca urmare a evenimentelor destabilizatoare din o serie de țări și regiuni cu care aveam importante relații comerciale de export de mărfuri.
… De ce? Răspunsul este simplu - afirmă comentatorii avizați. Pentru că - bunăoară, în cazul UDMR, care a părăsit sala de plen la dezbaterea votului prin corespondență, prezența masivă
Deși am mai abordat acest subiect, el nu trebuie neglijat, nici abandonat. Căci scopul tuturor liderilor maghiari - fie ei așa-ziși „radicali", ori „moderați" - rămâne, în continuare, unul singur



























