În fiecare stagiune, în cadrul proiectului “Children's Week”, Filarmonica de Stat din Tg. Mureș organizează în parteneriat
26 apr.
Mâine, 27 aprilie, ora 17, sala de spectacole a Școlii Populare de Arte din Târgu Mureș (Piața Trandafirilor nr.5) va găzdui o ediție specială
O piesă inedită, cufărul lui Mihai Eminescu, marcat, “M. Eminovici” pe placheta centrală, este un obiect ce i-a aparținut marelui
Peste 1.000 de copii au vizitat Secția de Științele Naturii într-o singură zi, în cadrul programului Școala Verde, pentru a vedea specii
Douăzeci de ani de la aderarea României la NATO au fost sărbătoriți sâmbătă, 20 aprilie, printr-un concert superb la Andrew
Începând de luni, 22 aprilie, și până astăzi, 24 aprilie, Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie
Începând de ieri, 23 aprilie, alături de cetățenii care folosesc mijloacele de transport public, “călătoresc” și câteva cărți oferite
“Paradoxul vremurilor noastre în istorie este că avem: clădiri mai mari, dar suflete mai mici; autostrăzi mai largi, dar minți mai înguste.
Remus Grama, violonist în orchestra Filarmonicii de Stat din Târgu Mureș și membru fondator al “Bohemia String Quartet”,
23 aprilie - o dublă sărbătoare: Ziua Internațională a Cărții și a Dreptului de Autor (din 1995, la inițiativa UNESCO)
În Sala festivă a Liceului Tehnologic “Electromureș”, Grădinița “Paradisul Copilăriei”, a avut loc, zilele trecute
Biblioteca Județeană Mureș a postat, de curând, pe pagina sa oficială de Facebook, un mesaj emoționant despre activitatea
Profesorul universitar doctor Augustin Lazăr, fostul procuror general al României în perioada 2016-2019, a declarat miercuri,
Vă așteptăm cu drag!...
Astăzi, 19 aprilie, începând cu ora 12, în Sala de concerte Radio România Târgu Mureș, are loc reuniunea culturală “Nimb peste timp”.
Conferința este organizată de Academia de Științe Medicale și Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie
Ștefania Costea, studentă la programul de studii Inginerie medicală din cadrul Facultății de Inginerie și Tehnologia Informației
În 18 aprilie, ora 18, va avea loc un spectacol eveniment al teatrului nostru.
Miercuri, 24 aprilie, Filarmonica târgumureșeană vă invită la două concerte educative pentru copii, prezentate de profesoarele
Eugen Lovinescu, unul dintre cei mai însemnați critici și istorici literari, teoretician al literaturii și sociolog al culturii, memorialist,
* Sâmbătă, 20 aprilie 2024, ora 17, pasionații de istorie și artă sunt invitați într-o nouă călătorie inedită prin trecutul orașului
Sâmbătă, 13 aprilie, la ora 11, a avut loc vernisajul expoziției de pictură și lansare de carte a doamnei ILDIKÓ JUDIT JUNG.
Castelul Rhédey din orașul Sângeorgiu de Pădure, unul dintre cele mai importante obiective turistice din județul Mureș




























