Sfârșitul anului 2019 îi prinse pe “europarlamentarii europeni” (vorba unui distins intelectual și analist în toate cele) într-o “stare de îngrijorare profundă”.
Fiecare început de nou an ne stimulează imaginația în a selecta dorințele care am vrea să ni se împlinească. Atât în viața personală
Iranul se pregătește de un “război sângeros”, după ce Qasem Soleimani, liderul Forței Quds, a fost ucis în urma unui atac cu dronă
Da, de ce în Ungaria și nu în România? Pentru că Ungaria are infrastructură (autostrăzi și șosele moderne), stabilitate economică și politică
“Gradul de civilizație al unui popor se măsoară după felul în care își tratează animalele”, spunea Mahatma Gandhi.
Acest număr al ziarului “Cuvântul liber” este ultimul din anul 2019, în care v-am oferit numeroase informații plăcute sau mai puțin plăcute
La plinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său ca lumea să aibă viață din belșug (Ioan X, 10). În lumea veche, plină de credințe demonice
De la an la an, farmecul Crăciunului își pierde din profunzime. Mai nou, se serbează prin colinde, recitaluri, în școli, în diverse instituții
Acum, când ne aflăm în pragul aniversărilor și comemorărilor, în același timp, a evenimentelor din decembrie 1989, suntem îndreptățiți
Ne apropiem cu pași repezi de sfârșitul anului și aș încerca, fără prea multe comentarii, un bilanț menit să ne mai descrețească frunțile
“Lumea se pregătește intens pentru o criză a apei, cea mai importantă resursă pentru traiul uman. Semnele, atât la nivel continental, cât și global
Integrarea agriculturii românești în sistemul Uniunii Europene și dezvoltarea rurală, stoparea migrației tinerilor de la țară la oraș, sau în țările Europei
Știre de ultima oră, stimați telespectatori, adică, breaking news, pe românește: dregătorii din educație și învățământ au trecut la treabă
Mi-a făcut întotdeauna mare plăcere să particip la festivitățile prilejuite de evenimentele cruciale din viața poporului nostru. Fie că este vorba
În ultimii ani, criza alimentară se agravează în multe țări și regiuni ale globului. Raportul Global cu privire la Criza Alimentației evidențiază
Se spune că neamul nostru românesc este iertător, tolerant, iubitor de cele sfinte, născut creștin. Poate una din cele mai urâte gene
O îngrijorare, ca o boare, s-a întins peste hotare și peste căpățânile „decidenților" din învățământul carpato-danubiano-pontic și mioritic
Menționăm faptul că fenomenul nu este doar local, ci și național. Trebuie să se fi întâmplat ceva de bun augur în mintea românilor, pentru că anul acesta
Uniunea Europeană trece printr-o perioadă complicată. Are de rezolvat probleme mari la nivel global și mai ales în zona euro amenințată de o nouă
În urmă cu 4 ani, am fost în pelerinaj la Mănăstirea Dervent, din Dobrogea, acolo unde există o mărturie despre apostolatul întâiului chemat
“Mulțumesc tuturor românilor care au mers astăzi la vot și mulțumesc din inimă celor care mi-au acordat încrederea lor!
Domnul Iohannis a fost deseori criticat în mandatul de cinci ani care, teoretic, s-a încheiat duminică, (moment care pentru domnia
Într-o zi de vineri, a anilor trecuți, în întâmpinarea Intrării Sfintei Fecioare în Biserică și a marilor Praznice Împărătești, vernisajul expoziției
“România are cele mai puține produse tradiționale atestate la nivelul U.E. Astfel, dintre cele 1.440 de produse atestate tradițional, la nivel european
Bătălia împotriva corupției din România a devenit o armă politică, de care se folosesc toți candidații la diferite demnități politice și administrative.
Găsesc, din când în când, prin presa împinsă forțat în capitolul “ne important” de docții învârtitori ai publicațiilor românești, știri pline de lumină.
Întrebarea aceasta o vom întâlni în zilele care urmează până duminică, 24 noiembrie, inclusiv, tot mai des pe buzele cetățenilor români
În număr de șase, în perioada 1711-1812, Războaiele ruso-turce au însemnat o adevărată calamitate pentru poporul român.
De pe timpul lui Liviu Dragnea, care conducea neoficial Guvernul, s-a lansat ideea că firmele cu capital străin, prezente în România
Forumul Agricultorilor din România și-a desfășurat lucrările, în perioada 9-10 octombrie, la Romexpo București. Cu acest prilej, s-a stabilit


























