În prezent, se acordă atenție în privința îmbunătățirii calității ambalajelor în care sunt împachetate produsele alimentare, mai ales a calității materialelor
“Într-o lume în care “goana după sănătate” este mai aprigă decât a fost vreodată, să cultivi plante medicinale și fructe de pădure este o idee care îți poate aduce prosperitate.
Istoria Cimitirului de la Valea Uzului a început în anii Primului Război Mondial. Acesta a fost înființat de autoritățile austro-ungare, pentru că 350 de militari
La cincizeci de zile după Paști, Biserica Ortodoxă și Greco-Catolică prăznuiește marea sărbătoare a venirii în lume a Duhului Sfânt, Cel care prin mijloacele Sale
Am râs și i-am luat în bășcălie pe cercetători, când ne-au adus la cunoștință că posedăm un neuron în plus, iar noi am zis că nu se știe la ce ne folosește.
Există unele voci care ne-ar reproșa că am abuza de istorie, că ar fi un non-sens să ne întoarcem mereu la trecut din moment ce nici viitorul nu pare prea grozav
În anii din urmă am scris adesea despre “Cealaltă Românie”, despre pământul furat de neprieteni, încă înstrăinat și lăsat de izbeliște, din vina incompetenței sufocante
Pentru noi, consumatorii, ambalajele sunt o problemă doar atunci când sunt golite de conținut și devin nefolositoare, mai exact, să scăpăm de ele
În campania pentru alegeri europarlamentare, doamna ministru Ecaterina Andronescu, fiind în vizită la noi în județ, a promis că va aproba o clasă
În fiecare an, cu o lună înaintea acordării adevăratelor Premii Nobel, cele mai trăsnite, inutile, de tot râsul și ciudate studii și cercetări ale oamenilor de știință
Adevărata renaștere a României trebuia să aibă loc imediat după evenimentele din decembrie 1989. Din păcate, fenomenul nu s-a produs. Poate că din varii motive
În loc de introducere: “Art.1.Cetățenii români, bărbați și femei, care îndeplinesc condițiile prevăzute de legislația în vigoare, pot efectua, pe bază de voluntariat
Din comunicatul Direcției Județene de Statistică Mureș rezultă că în trimestrul I din 2019, evoluția industriei a înregistrat o scădere de 4,1% față de perioada similară
Suntem un neam ales, tolerant, cu frică de Dumnezeu, iubitor de oaspeți, chiar iertător și așteptăm din partea partenerilor noștri aceleași sentimente.
Nu se știe de ce, în România s-a încetățenit ideea (discutabilă, dacă ne uităm peste gardul vecinilor, și chiar peste țărmul Oceanului) că deciziile pronunțate de instanțe
În răstimpul care s-a scurs de la evenimentele din decembrie 1989, România, plimbată prin deșertul tranziției, a traversat o sumedenie de crize, economice și politice
La 1 noiembrie 1599, la trei zile după bătălia de la Șelimbăr, Mihai Viteazul intră triumfal în Alba Iulia, oraș pe care îl va transforma, după cucerirea Moldovei
Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, anunță că pe tronsonul de cale ferată dintre Simeria și Sighișoara, aflat în modernizare, trenurile vor circula cu 160 kilometri
Există istorici, din păcate amatori în acest domeniu, care ne bombardează cu numeroase informații, despre pătimirile neamului românesc, cauzate de stăpânirea
Un sondaj de opinie comandat de Consiliul European pentru Relații Externe - ECFR), cu o săptămână înainte de alegerile pentru Parlamentul European
În actuala campanie electorală pentru alegerile europarlamentare se face mult caz, mai mult ca oricând, de lipsa de patriotism a unor eurodeputați români ajunși
Campania electorală pentru alegerea europarlamentarilor și pentru votarea referendumului propus de președintele Iohannis au demonstrat, încă o dată, dacă mai era nevoie
Statul românesc este îmbătrânit și pauperizat, prin depopulare și dezinteres din partea guvernanților. Se discută mult despre modernizarea ruralului, prin asigurarea
În plină campanie electorală, “cei mai iubiți fii” ai Europei (minus “fiica” Theresa May, care “le-a dat cu flitul”) s-au reunit, recent, la Sibiu, ca să croiască viitorul
Cui i-ar fi trecut, bunăoară, prin minte să anticipeze că, odată intrați în Uniunea Europeană, românilor li se va tăia elanul cu care au pornit și care în perioada premergătoare
Într-un studiu publicat recent de Xavier Poux și Pierre-Marie Aubert se susține că e nevoie de mai multe pajiști și de mai puține culturi intensive pentru a hrăni Europa
Preocupată de evenimentul istoric de la Sibiu, prilejuit de Summitul Uniunii Europene, de arestarea infractorului Mazăre, de un posibil “divorț” politic dintre premier
De obicei, în anii din urmă, de sărbători, televiziunile au grijă să ne îndoape cu tot soiul de previziuni catastrofale despre inundații, accidente, cutremure, îngheț
După cum se comportă cu vecinii, liderul Viktor Orban, Ungaria, va continua să fie un mare pericol pentru pacea și stabilitatea din Europa.
În primele două luni din 2019, producția industrială a județului Mureș a crescut numai cu 0,8% față de aceeași perioadă a anului trecut. În schimb, cifra de afaceri





















