Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a anunțat că directorii de spitale nu au niciun motiv pentru care să își facă griji referitoare la „fondurile suplimentare" pentru plata gărzilor, întrucât acestea vor fi plătite
Un amendament propus de consilierul Molnar Ervin (PNL) de suplimentare cu 20.000 de lei a finanţării Festivalului Văii Gurghiului (care se va desfăşura în perioada 26 - 28 august) a fost respins
Pentru protejarea cardului de credit sau de debit şi a banilor pe care acesta îi conţine, Poliţia Română ne recomandă, pe pagina sa de facebook, să fim foarte atenţi la modul în care folosim aceste instrumente bancare.
Pe piața escrocilor din România, a apărut o nouă categorie: cea care oferă mașini și alte bunuri de valoare la loz în plic. Însă, pe firul înșelăciunilor, a intrat Loteria Română
Ministerul Finanțelor Publice a restabilit facilitățile fiscale acordate până la 31 decembrie 2015 veteranilor de război, al văduvelor de război, al persoanelor persecutate din motive politice
Atmosfera de lucru din cadrul companiei, siguranța locului de muncă, posibilitățile de promovare și de creștere profesională sunt cele mai importante aspecte de care țin cont tinerii atunci când aleg compania
…În rândul tinerilor, mai ales, iar românii în floarea vârstei pleacă la muncă în străinătate (în total, vreo 3,5 milioane, în prezent!) Întrebare: de ce România a ajuns, în ultimii ani
Dintr-o analiză publicată de Mediafax, bazată pe date din planului strategic întocmit de Agenția Națională a Funcționarilor Publici (ANFP) pentru perioada 2015 - 2020, reiese că un sfert din cetățenii
La extragerea loteriei bonu-rilor fiscale aferente lunii iulie (1 - 31 iulie 2016), câștigătoare au ieșit bonurile emise în data de 16 iulie, cu o valoare de 505 lei.
Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) îi informează pe românii care doresc să se angajeze în Europa că rețeaua EURES România le pune la dispoziție 1.452 de locuri de muncă.
Conform datelor publicate, recent, de Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF), numărul persoanelor fizice cu datorii fiscale a scăzut în trimestrul al doilea al acestui an cu peste 60.000 de persoane
Neîndoios, românii de rând nu agreează (dimpotrivă!) devastarea pădurilor, una din bogățiile inestimabile ale țării. Ei sunt însă neputincioși, câtă vreme deciziile sunt pe la diverse cabinete. Astfel încât, nu este destul
Magnatul mexican Carlos Slim Helú, președintele companiei Telmex și cel mai bogat om din lume, consideră că șomajul ar putea fi diminuat, iar calitatea vieții îmbunătățită prin introducerea săptămânii de lucru de trei zile.
Se spune că România are, după Franța, cele mai fertile terenuri agricole din Europa. Ei, și? Profită românii de ele? Da, de unde! Le vindem (terenurile, adică) ca orice alt obiect la… piața de vechituri.
Din datele Biroului de statistică al Uniunii Europene (Eurostat), reiese că, la sfârșitul anului 2015, unul din patru tineri români cu vârsta cuprinsă între 20 și 24 de ani, adică peste 270.000 de persoane
Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN) intenţionează ca, începând din această toamnă, să deruleze programul „Şcoala după şcoală", prin care elevilor li se oferă o masă caldă pe zi, în unităţile
În cursul lunii iulie 2016, specialiștii Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Mureș au efectuat 67 de acțiuni în domeniul relațiilor de muncă și 44 de acțiuni în domeniul securității și sănătății
La rectificarea bugetară de săptămâna trecută (10 august 2016), pentru Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a fost alocată suma suplimentară de 14,5 milioane de lei în scopul asigurării
Aleșii vor ca șomerii să nu mai primească bani din partea statului, în cazul în care vor refuza două oferte consecutive de muncă. Totodată, celor care nu vor participa, după o lună de stat acasă,
La peste un an și jumătate de la explozia produsă la blocul de locuințe de pe strada Cisnădie nr. 13-15, edilii târgumureșeni iau în discuție posibilitatea finanțării din bugetul local a lucrărilor de reparații
Potrivit datelor Organizației Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO), peste 1,3 miliarde de tone de alimente sunt risipite anual în lume
O problemă dramatică cu care se confruntă România este, printre altele, schimbarea raportului dintre pensionari și masa de salariați din ale căror contribuții sunt plătite pensiile. Analistul economic Adrian Vasilescu
Un recent studiu al Consiliului Național al Întreprinderilor Mici și Mijlocii din România arată că peste 70 la sută dintre IMM au o problemă comună: nu găsesc angajați, că, față de anul trecut, deficitul de forță
Elevii din învățământul primar și gimnazial vor beneficia și în anul școlar 2016-2017 de Programul de încurajare a consumului de fructe în școli, finanțat din fonduri europene și naționale
Statistica adevăr grăieşte: românii mai mult plătesc decât primesc. Este un adevăr nu doar în relaţia cu statul român, ci şi în relaţia cu Uniunea Europeană. Dovada: în primii trei ani de când a devenit
Consilierii locali municipali din Târgu-Mureș au aprobat, în ședința de săptămâna trecută, proiectul de Hotărâre privind costul mediu lunar de întreținere pentru copiii care frecventează creșa în anul școlar
Convorbire cu ing. Fülöp-Nagy János, director general Balneoclimaterica Sovata, vicepreședinte al Organizației Patronale a Turismului Balnear din România
Agricultura are nevoie de investiţii de circa 1,1 miliarde de euro până în 2020 pentru stimularea asocierilor de producători şi comercializarea produselor agricole, pentru refacerea structurii primare de irigaţii
În primele două zile de la lansarea programului Fidelis Centenar, 3.425 de persoane fizice au cumpărat titluri de stat. Un număr de aproape trei ori mai mare faţă de cele 1.236 de persoane fizice de anul trecut
…Declaraţia făcut-o Mihai Ionescu, senatorul general al Asociaţiei Naţionale a Exportatorilor şi Importatorilor din România (ANEIR). Potrivit acestuia, peste 80% din vânzările externe sunt realizate




























