Ultimele evolutii politice
internationale ne indica faptul
ca in viitorul foarte apropiat sunt
posibile noi reconfigurari de
aliante si noi pozitionari ale unor
state intrate/acceptate in aliante
deja constituite. Problema conflictului
sirian pare a fi stationara,
iar aceasta se datoreaza
Rusiei care a jucat (si castigat)
o carte cu o miza foarte mare, ajutata fiind – mai mult sau mai putin
discret – de catre China si Iran. SUA, ale carei declaratii belicoase la
adresa liderului sirian, dar si impotriva Iranului s-au temperat in ultimul
timp, este oarecum deranjata, fapt care demonstreaza ca nu e atat de
puternica pe cat lasa sa se inteleaga sau aveam noi impresia ca este.
Conflictul irakian sau cel libian, nu demult incheiate, ne-au aratat
fata hidoasa a dezinformarii, precum si a manipularii mediatice
practicata de SUA pentru a justifica inceperea conflictelor, o noua
abordare a unei „retetar mai vechi� practicat insa cu mult mai mult
succes in cazul fostei Iugoslavii.
Pe de alta parte scandalurile in care a fost tinta nr. 1 � declaratiile lui
Snowden, aflat acum in Rusia lui Putin, interceptarile telefoanelor unor
lideri europeni sau cel al inchisorilor CIA din Europa � nu par sa se fi
stins, sa fi ramas fara
urmari pentru SUA, cea
care, prin vocea liderului
de la Casa Alba, vrea sa
ne convinga ca e doar „o
eroare de perceptie� din
partea noastra si nu un
serios derapaj al acestui
stat de la ceea ce inseamna
asigurarea drepturilor
si libertatilor cetatene
sti, un pas important
spre edificarea in viitor a unui stat politienesc globalist, stat care are in
vedere un control total al persoanelor.
In ceea ce priveste Afganistanul, acesta este o alta palma data
obrazului deloc imaculat al SUA.
Pe continentul european, evolutiile politice din Ucraina – cu un popor
vizibil divizat ideologic si incapabil sa-si depaseasca anxietatile istorice – ne
arata o Rusie tot mai implicata politic (si nu numai) in evolutiile din
ultimul timp din acest spatiu. Rusia, mostenitoarea de drept si de fapt a
fostei URSS, nu mai este dispusa sa cedeze catusi de putin intr-un
teritoriu – Europa – in care considera ca e prima chemata sa-si faca
jocurile politice si economice. Are de altfel si o arma redutabila, gazul,
fata de care nici chiar pragmatica Germanie nu poate ramane indiferenta
si cu atat mai putin statele mici, precum Polonia, Ungaria sau Romania.
UE, de fapt un alt Plan Valev, unul ceva mai elaborat si cu doua
categorii de cetateni pe care nu se sfiieste sa-i trateze in mod diferit,
dar contrar principiilor asumate benevol din Charta universala a
drepturilor omului, se dovedeste din ce in ce mai putin capabila de a-si
impune punctul de vedere si de a fi respectata.
Polonia, un stat mic in raport cu Germania sau Rusia, dar cu un simt al
demnitatii mult mai manifest decat in Romania, spre exemplu, face o
politica realista, in beneficiul propriului popor, atunci cand interesele
sale ca stat si natiune sunt puse in pericol. A se vedea in acest sens
conditiile pe care le-a impus prin lege companiilor straine care-i
exploateaza gazele de sist.
Nu mai vorbim de Ungaria, un stat cu serioase derapaje de la
democratie, in care manifestarile nationaliste si antisemite sunt tot mai
frecvente in ultimii ani. In multe situatii chiar guvernul maghiar este cel
care da tonul manifestarilor nationaliste indreptate impotriva Romaniei.
Si cum sa nu faca acest lucru � un stat care desi are o populatie si un
teritoriu cat jumatate din Romania � are insa sprijinul discret al Rusiei.
A se vedea cel mai recent acord comercial al Ungariei incheiat cu
Rusia, spre stupefactia UE, dar mai ales al FMI, organism detestat, dar
fata de care statul maghiar si-a achitat datoria.
Pe de alta parte, nu e deloc de neglijat faptul ca atat Polonia, cat si
Ungaria au o diaspora foarte bine organizata si reprezentata in
organisme internationale foarte influente la nivel mondial. Aceeasi
diaspora este foarte bine reprezentata si in serviciile de informatii
americane. Un exemplu in acest sens, americanii de origine poloneza
sau maghiara sunt cei mai numerosi in CIA.
Despre Romania ce am putea spune? O populatie tot mai paupera si
divizata, o clasa politica tot mai detestata si o evolutie politica
imprevizibila. Pentru Romania – si nu numai – „ecuatiile politice� se vor
scrie si in viitorul apropiat la Bruxelles, Washington… sau Moscova,
cine stie? Sau poate, de ce nu, chiar la Tel Aviv. Se vor rezolva insa
intotdeauna la Bucuresti, iar rezultatele vor depinde de calitatea
„rezolvitorilor� acestor probleme.
Noi, cei multi, suntem prea putin importanti deocamdata in aceste
jocuri de putere cu implicatii atat de nefaste pentru viitorul nostru si al
copiilor nostri. Si asta pentru ca noi nu contam nici pentru cei din
afara, dar nici pentru cei care, intr-un exercitiu aproape democratic,
vin la putere si pretind ca ne reprezinta.
Suntem doar niste numere, simple numere, intrate volens-nolens
intr-o ecuatie cu multe, foarte multe necunoscute. Sau, daca vreti,
suntem niste figuranti intr-o piesa cu actori (politici) romani mediocri
pentru care scenariile se vor scrie intotdeauna afara… jucam de fapt
intr-o piesa fara happy-end.
