Există un complex al soldatului întors de pe câmpul de luptă, consemnează scriitorul Daniel Drăgan în „Apel la memorie”. Psihologia modernă, în opinia scriitorului, este preocupată de întoarcerea acasă a soldaților americani care au luptat în Vietnam, a rușilor întorși din Afganistan, a soldaților din Bosnia și Kosovo. Aceștia poartă în memorie zgomotele bătăliilor, scenele de groază pe care le-au văzut sau le-au făptuit, cu sentimentul non-sensului; căci pentru Statele Unite, bunăoară, războiul din Vietnam a fost o catastrofă (politologul John G. Stoessinger a numit războiul din Vietnam o tragedie în cinci acte, referindu-se la greșelile succesive a 5 președinți americani care nu au înțeles realitatea conflictului), prin moartea a 60.000 de soldați americani, sute de mii de răniți și o societate americană a crizelor.
Ei rămân pe câmpul de luptă, precum Ulise din poemul lui Radu Gyr, „Întoarcerea lui Ulise”. Aclamat ca rege, când revine în Itaca, Ulise nu aude uralele mulțimii, nu vede fastul, privește în gol, continuând să fie pe câmpul de luptă de la Troia: „Eu am rămas sub zidurile Troiei”…
Complexul soldatului întors de pe câmpul de luptă și poemul lui Radu Gyr îi amintesc scriitorului Daniel Drăgan de un prieten plecat din țară, în 1988, în America, pentru a-și găsi libertatea și bucuria de a exista, după ce a cunoscut tortura psihică și fizică în închisorile comuniste, acolo unde i s-au zdrobit nu doar degetele de la mâini și de la picioare, ci și sufletul. După mai mulți ani, scriitorul Daniel Drăgan își reîntâlnește prietenul, în America, cu chipul îmbătrânit și privirea tristă, spunându-i: „Habar n-ai cât rahat este aici!” „- În America?” „- În diaspora. Între români. Umblă lefegiii securității printre noi ca păduchii…”
Era în anul 2002, precizează scriitorul Daniel Drăgan, repetând versul lui Radu Gyr: „Eu am rămas sub zidurile Troiei…”; căci mulți „au luat zidurile cu ei în spinare și le poartă prin lume ca pe o închisoare din care nu mai pot ieși.” Autorul „Apelului la memorie” nu poate evita întrebările legate de ce ar putea să facă pentru acești soldați ai eliberării care nu mai izbutesc să se întoarcă de la Troia, care, în țara Libertății nu sunt liberi și pe Pământul Fericirii nu sunt fericiți. Ființa rămâne zguduită în piatra zidului…
Thomas Schneider, personajul din romanul „Părintele Thom” de Daniel Drăgan, caută înălțarea într-o lume a căderilor, a abnormității, cu chipul vițelului cu trei picioare fătat de bivolița unui țăran din Transilvania. Golul spiritual se amplifică, la fel brutalitatea materiei, pe străzi, în curți, pe câmp crescând maldărele de limuzine în lăfăiala ruginii.
Alături, soldații întorși de pe câmpul de luptă asurzesc, în continuare, în vuietul sinistru al absurdului lumii.