Botoşani sau Ipoteşti? 1849 sau 1850?
„Săgetător” sau „Capricorn”?
„Şi când propria-ţi viaţă singur n-o ştii pe de rost
O să-şi bată alţii capul s-o pătrunză cum a fost?”
M. Eminescu, „Scrisoarea întâi”
Incertitudinile privind locul şi data venirii pe lume a „Luceafărului poeziei româneşti” s-au înmulţit după tragica – şi prematura – sa dispariţie (Bucureşti – 15 iunie 1889).
Atunci când cercetători, critici literari, istorici, prieteni sau simpli admiratori ai poetului au încercat a-i stabili coordonatele apariţiei fizice s-au lovit, atât de lipsa documentelor scriptice certe, cât şi de diversitatea mărturiilor apropiaţilor săi.
În privinţa locului naşterii a trebuit să se aleagă – în principal – între oraşul Botoşani şi satul Ipoteşti, situat în apropierea acestuia (la circa 8 kilometri).
Ce argumente susţin fiecare din cele două variante?
Afirmaţii cum că naşterea s-a produs la Botoşani provin din partea:
– poetului însuşi, care declarase acest lucru „…6 decemvrie 1850, în Botoşani…”, la înscrierea în clasa a III-a a Şcolii primare din Cernăuţi, „…14 decemvrie 1849, în Botoşani”, la înscrierea în clasa întâi de liceu, precum şi la Universitatea din Viena (pe baza certificatului de naştere? – presupune viitorul său prieten şi coleg, la aceeaşi şcoală, T. Ştefanelli) – [2], pag. 52. Ulterior, într-un registru (păstrat de Iacob Negruzzi), în care membrii Societăţii Literare „Junimea” şi-au însemnat data şi locul naşterii lor, stă scris pe pagina a doua (de către Eminescu, cu propria-i mână), în dreptul numelui său: „20 decemvrie 1849, Botoşani, şi deasupra este chiar intercalat „sfântul Ignat” – [2], pag. 296;
– tatălui poetului, care-l însoţise la înscrierea la şcoală – [2], pag. 52;
– monahei Fevronia Iuraşcu – mătuşă din partea mamei -, care susţinea că a asistat la naşterea şi botezul copilului, la biserica „Uspenia” (pe atunci catedrală botoşăneană), purtând hramul „Adormirii Maicii Domnului” – [4], pag. 23;
– stareţei Agapia Gherghel – de la schitul „Agafton” (judeţul Botoşani) -, informată de membrii familiei poetului – [4], pag. 22;
– directorului Gimnaziului din Cernăuţi – Ştefan Wolf -, care trebuie să-l fi înscris în registrul oficial pe baza unor documente atestatoare (act de naştere – eliberat, la aceea vreme, de oficiul parohial corespunzător) – [2], pag. 52;
– academicianului – folclorist şi etnograf – Artur Gorovei (1864-1951), bine documentat monografist al Botoşanilor – [4], pag. 23;
– criticului şi mentorului său literar – Titu Maiorescu -, care optează pentru această variantă în prefaţa ediţiilor de poezii ale poetului după 1892 – [2], pag. 296;
– judecătorului de instrucţie P. Stoica – în 9 noiembrie 1876 -, la întrebările căruia Eminescu însuşi a răspuns în acest sens (cu ocazia procesului ce-i fusese intentat la sesizarea poetului Dimitrie Petrino – care-i urmase ca bibliotecar al universităţii ieşene – pentru „… înstrăinare de cărţi şi mobilier” – [4], pag. 23;
– filologului N. D. Giurescu, ale cărui cercetări sunt publicate de către Iacob Negruzzi în „Convorbiri literare” din 1 iunie 1892 – [2], pag. 296; [3], pag. 442; [4], pag. 22
– magistratului Corneliu V. Botez – care i-a transcris, autentificat (prin grefa tribunalului botoşănean – în 1907) şi publicat mitrica de naştere-botez, cuprinzând şi iscăliturile preotului (iconomul Ioan), naşului (stolnicul Vasile Iuraşcu – fratele mamei) şi a părinţilor (Gheorghe şi Raluca Eminovici) – [1], pag. 45; [3], pag. 10; [4], pag. 24.
În favoarea Ipoteştilor, ca loc de naştere a lui Mihai Eminescu, s-au înregistrat susţineri din partea:
– poetului însuşi, care – după afirmaţiile colegului şi prietenului său Teodor V. Stefanelli – a însemnat singur, într-un registru al Societăţii Literare „Junimea” din Iaşi, că s-a născut „la 20 decemvrie 1849 în satul Ipoteşti” – [2], pag. 52;
– tatălui său, care – conform afirmaţiilor lui Octav Minar -, într-o însemnare autografă pe o veche psaltire a sfântului proroc David, pe limba românească, versificată (Dosoftei – 1673), ar fi notat: „Fiul nostru Mihai întru Domnul hărăzit vieţii la Ipoteşti, în noaptea de 24 decemvrie 1849 şi botezat în Botoşani la 21 ghenari 1850, la Sfânta biserică Uspenia” – [4], pag. 24;
– surorii sale, Aglae (Eminovici) Drogli (1852-1900) -, care afirmă acest lucru într-o scrisoare către Titu Maiorescu, din 3 iulie 1889 – [2], pag. 105;
– fratelui mai mic, Matei Eminovici (1856-1929, fost elev al politehnicii pragheze, căpitan în armata română) care, după ce afirmase iniţial că naşterea ar fi avut loc la 8 noiembrie în localitatea Dumbrăveni, revine pretinzând că a găsit o psaltire veche (pe care însă nu a văzut-o nimeni!), pe scoarţele căreia bătrânul, Gh. Eminovici, ar fi însemnat naşterea tuturor copiilor şi unde stă scris: „Astăzi, 20 decemvrie, anul 1849, la patru ceasuri şi cincisprezece minute evropeneşti, s-au născut fiul nostru Mihai” – [1], pag. 42;
– editorului „Poeziilor” lui Mihai Eminescu – Titu Maiorescu -, care în prefaţa ediţiei a patra (volum apărut la 3 decembrie 1889), scria: „Născut la 20 decembrie 1849, în satul Ipoteşti, lângă Botoşani, …” – [3], pag. 442;
– prozatorului, criticului şi istoricului literar George Călinescu, care, optând pentru „15 ianuarie 1850 – Botoşani” ca dată şi loc al naşterii (conform documentului publicat), afirmă că „… n-ar fi exclus ca pruncul să se fi născut la Ipoteşti, fiind apoi adus şi botezat la Botoşani” – [1], pag. 45.
(va urma)

