Se spune că, în urmă cu mulţi ani, doi filosofi creştini, plecaţi împreună pentru meditaţie în munţi, au început într-o seară o discuţie aprinsă despre existenţa Lui Dumnezeu. Cei doi au trecut în revistă toate argumentele cunoscute în legătură cu acest subiect, iar într-un târziu, pe la vreo patru-cinci dimineaţa, au tras concluzia raţională – şi au fost amândoi perfect de acord – că Dumnezeu nu există.
A doua zi dimineaţa, unul dintre cei doi, trezindu-se – credea el – mai devreme decât celălalt, îl găseşte pe acesta din urmă jos în camera de zi, făcându-şi rugăciunile zilnice.
Mirat şi intrigat în aceeaşi măsură întreabă:
– Ce faci acolo, omule?
– Păi, nu vezi? Îmi fac rugăciunile de dimineaţă!
– Tocmai, adu-ţi aminte, am discutat toată noaptea şi am căzut, împreună, de acord că nu există Dumnezeu. Şi-atunci? Poţi să-mi spui, pentru ce îţi mai faci rugăciunile?
La care cel din urmă răspunde plin de candoare:
– Şi ce treabă are Dumnezeu cu asta?