Duminică, 2 august 2015, de la primele ore ale dimineţii, locuitorii localităţii mureşene Ideciu de Jos au îmbrăcat haine de sărbătoare. Prin grija Consiliului local şi a Primăriei, primar Mihail Pătruţ, Lucian Feier viceprimar, în această lună a lui Gustar a fost organizată sărbătoarea „Târgul băilor”, o sărbătoare a localităţii de peste şase decenii.
În această zi de sărbătoare a fost organizată o expoziţie de obiecte tradiţionale ale meşteşugarilor populari (obiecte de artizanat, icoane pictate, costume populare etc.) la care au participat meşteşugari din Reghin, Ibăneşti, Beica de Jos şi au expus frumoase obiecte din comoara folclorului românesc.
În deschiderea festivităţilor de după-amiază, au luat cuvântul primarul localităţii, Mihail Pătruţ, Lucian Feier viceprimar, care a dat citire şi a înmânat un număr de 10 diplome cuplurilor care în acest an au sărbătorit jumătate de secol de convieţuire, Vasile Gh. Gliga, deputat, mulţumind pentru buna desfăşurare a acestei manifestări.
Cu acest prilej a fost lansat volumul de versuri al tânărului poet popular, Cătălin Cioba, prilej cu care doi copii de la şcoala din localitate au recitat din creaţia poetică cuprinsă în volumul „Toată lumea-i oarecum.”
Un alt punct înscris în programul „Târgul băilor” de la Ideciul de Jos a fost cel al spectacolului folcloric care s-a desfăşurat în prezentarea omului de televiziune Sergiu Vitalian Vaida şi a colaboratorilor săi profesorii Liviu Pietriş şi Marcel Mureşan. Drept urmare pe scena improvizată pentru acest eveniment au urcat rând pe rând Ansamblurile „Doina Mureşului”, „Vatra dorului”, „Cetăţuia”, „Mugurelul” şi „Deleni” urmate de soliştii vocali: Loredana Pop, Raluca Borda, Adela Săbăduş, Alex Danc, Natalia Moldovan, Daiana Suceava, Ionuţ Miclea, Dorina Iuliana Oprea, Bianca Pop, Diana Tise şi Eugen Bloj.
Ansamblurile enumerate mai sus au prezentat publicului numeros, prezent la acest eveniment, frumoase dansuri populare, iar soliştii (rapsozi populari) au prezentat frumoase cântece din folclorul românesc sau pe versurile tânărului poet popular Cătălin Cioba.
De un succes deosebit s-au bucurat soliştii profesionişti Cornelia Radocea, Felix Gălan şi Ioan Dordoi care au prezentat nestemate folclorice, publicul apreciind atât prestaţia amatorilor cât şi a profesioniştilor, a momentelor vesele prezentate de Vaida şi nănaşii cu îndelungi aplauze.
Seara s-a încheiat cu focuri de artificii şi cu o discotecă în incinta ştrandului.

