Într-un spaţiu nou şi absolut nefolosit, din spatele Cetăţii târgumureşene, cei cărora le aparţine proiectul Târgu-Mureş – Capitală Europeană în 2021 – reprezentanţii Primăriei şi Consiliului Judeţean – continuă să lase „mască” pe toţi cei care nu credeau că acest proiect va deveni real. Până şi PR-ul conferinţei de azi, Silvia Jalea, crede foarte mult, ca şi doctorul Raed Arafat, cu care mulţimea de presă demult aştepta o reîntâlnire ca aceasta, are şi el foarte mare încredere în posibilitatea aceasta. Se luptă pentru ea, e clar că, pe plan internaţional, mai apropiat, european, se va lupta şi el, pe toate căile, să obţină titlul, în calitate de…ambasador al acestui proiect.
Tot mai încrezător, chiar glumeţ, preşedintele Consiliului Judeţean, Ciprian Dobre, şi Claudiu Maior, Peti Andras, ca şi directorul Muzeului târgumureşean care şi-a luat ca model Bruckental-ul, Soos Zoltan, vor fi alături. Domnul profesor Vasile Boloş, de la Universitatea „Petru Maior”, este la fel de impresionat de peisajul din cetate, care a fost posibil datorită fondurilor europene, la fel ca şi drumurile care se reconstruiesc din centru până în „7 Noiembrie”, acum, pe traseul unor 4-5 staţii de autobuz, în zona spitalelor.
„Făcut în Târgu-Mureş” este mesajul propus Europei în candidatura pentru titlul de Capitală Europeană a Culturii 2021. Pentru prima dată în România, campania de promovare se derulează în 5 limbi, simultan. Ciprian Dobre a reamintit celor prezenţi că primarul şi el au fost mai repede „pe fază”. Invitaţii din Belgia şi Franţa, care se ocupă şi conduc acum capitalele europene, cred în posibilitatea de afirmare a acestui municipiu, de a fi în atenţia continentului. Se ştie faptul că deja, turistic, Târgu-Mureşul se află pe locul al patrulea în ţară, cu cel mai mare complex de agrement – Weekend-ul, şi cea mai mare grădină zoologică, prima bibliotecă publică din România. Arhitecta Dana Miheţ merită felicitări pentru felul în care arată acum Cetatea.
Aşteptând aniversarea de 25 de ani a SMURD, evident că laude multe i-au fost aduse celui care a salvat mii de vieţi, făcând din Târgu-Mureş centrul Medicinei, nu doar din România, Raed Arafat fiind considerat principalul ambasador al Capitalei noastre europene. Un proiect tot mai realist!

