Mi-aduc aminte că, în urmă cu câţiva ani – povestea cineva – m-am furişat într-o Biserică, sperând la puţină linişte… Voiam să plâng. Părintele m-a văzut şi m-a întrebat dacă mă poate ajuta cu ceva.
– Nu mă poate ajuta nimeni, i-am spus privind în pământ.
– Dumnezeu poate.
– Care Dumnezeu? Nu există!, am spus cu furie, lăsând durerea din mine să vorbească.
Preotul m-a lăsat câteva minute, apoi a revenit şi mi-a povestit ceva, o banalitate, şi iar L-a invocat pe Dumnezeu.
– Sunt foarte supărată pe Dumnezeu, i-am spus.
– Păi, parcă spuneai că nu există, nu? Dacă nu există, atunci, pe cine eşti supărată?