Se spune că atunci, demult, după ce Iisus s-a născut și a primit – acolo în peșteră – darurile aduse de Magi, un copil a rămas lângă ușă. Îl privea pe Iisus și nu îndrăznea să se apropie, dar nici să plece nu dorea. Iisus, Copilul Divin, l-a chemat să vină lângă El.
– Nu! Îmi pare rău, dar nu pot!
– De ce? l-a întrebat Iisus.
– Pentru că nu ți-am adus niciun dar.
– Asta nu e o problemă. Poți să-mi dăruiești desenul pe care l-ai făcut azi, la școală.
– Imposibil. Este atât de urât, că toți copiii au râs de el.
– Atunci, poate ai să-mi dai farfuria din care ai mâncat prânzul.
– Nu se poate, că am spart-o.
– Și nici cuvintele pe care i le-ai spus mamei tale, după prânz?
– Cum crezi că aș putea să-ți dăruiesc niște cuvinte care… erau minciuni? Că i-am spus mamei că farfuria am spart-o din greșeală, dar de fapt așa am vrut – că nu mi-a plăcut mâncarea.
– Apropie-te fără să te temi și înțelege că Mie poți să-mi oferi tot ceea ce alții resping, tot ceea ce este stricat. Chiar și minciunile, pe care eu pot să le transform. Dă-Mi și inima ta și… nu uita să vii în fiecare zi, să mă vezi.
Din vol. „TINDA RAIULUI – ofertă nelimitată”, în curs de apariție la Editura „VATRA VECHE”, Târgu-Mureș, 2015