Pe vremea unui război, când foametea se întindea tot mai mult, un soldat fugar intră în ograda unei văduve sărace, a cărei singură avere era un vițeluș. Voind să i-l ia, femeia se rugă de el, zicându-i:
– Atâta am, te rog nu mi-l lua!
Dar fugarul răspunse cu nepăsare:
– Dacă nu ți-l iau eu, vine altul și tot ți-l ia!
Și luând vițelul femeii, plecă mai departe. Venind noaptea, hoțul se adăposti lângă un gard și adormi. În vis i se arătă diavolul, care-i ceru sufletul. Dar omul îi răspunse:
– Atâta am, te rog nu mi-l lua!
Dar diavolul întinse mâna spre cel care dormea, voind a-i lua sufletul, și-i zise:
– Dacă nu ți-l iau eu, vine altul și tot ți-l ia.
Deșteptându-se, fugarul înțelese într-o clipă glasul pe care i-l trimitea Dumnezeu prin conștiința lui. Luă vițelul, se întoarse la văduva lipsită și i-l dădu înapoi, zicându-i cu cutremur în suflet:
– Așa mi-a poruncit Dumnezeu. Te rog iartă-mă!
Și soldatul plecă mai departe înfometat, dar cu sufletul împăcat!v