Referiror la situația drumurilor naționale din județul Mureș, doamna ing. Epure Monica, din cadrul SDN Târgu-Mureș, a făcut următoarele precizări:
,,Începând cu data de 11.01.2017, ora 7.30, utilajele SDN Târgu-Mureș acționează fără întrerupere, în număr de 45 bucăți, pe drumurile naționale din județul Mureș.
Sectoarele de drum pe care se acționează sunt drumurile naționale din județul Mureș:
DN 13 Tg.-Mureș – Sighișoara – limita jud. Brașov
DN 13C Vânători – limita jud. Harghita
DN 14 Sighișoara – Daneș – limita jud. Sibiu
DN 13A Bălăușeri – Sovata – limita jud. Harghita
DN 15 Tg.-Mureș – Ludus – limita jud. Cluj
DN 15 Tg.-Mureș – Reghin – Răstolița – lim jud. Harghita
DN 15A Reghin – limita jud. Bistrița Năsăud
DN 16 Reghin – Sărmășel – limita jud. Cluj
Există stocuri de materiale antiderapante suficiente: sare, nisip, clorură de calciu.
Recomandări pentru conducătorii auto: reducerea vitezei de circulație și adaptarea acesteia la circulația pe drumurile publice în condiții de iarnă și, ca rugăminte, acordarea priorității pentru mașinile de deszăpezire care sunt în intervenție”.

