În Liga 3 la fotbal, Seria V, s-au disputat jocurile etapei a 18-a. Formaţia ASA 2 Târgu-Mureş a pierdut pe teren propriu, 1-3, în faţa celor de la Metalurgistul Cugir. Golul echipei pregătite de Adrian Pop a fost înscris de Răzvan Dulap, în minutul 85. Oaspeţii şi-au asigurat cele 3 puncte prin golurile înscrise de Şuteu (37, 90+2) şi Şăuca (49). ASA 2 a început partida cu: Podar-Petho – Dulap, Szasz, Chertes, Bucur – Candrea, Dumbrăvean – Schieb, Petra, Vlăescu – Katona. În repriza secundă au mai intrat: R. Stoica şi Iliescu. Într-o altă partidă echipa CS Iernut a fost învinsă în deplasare cu 2-1de CS Oşorhei. Au marcat Răzvan Bercea (44), Bogdan Mintaş (75) pentru gazde, respectiv Mircea Ungur (33 – pen.) pentru iernuţeni. Avântul Reghin a stat. Alte rezutate ale rundei: Unirea Jucu – Viitorul Ulmeni 4-0, Sănătatea Cluj – FC Bistriţa 1-0, FC Zalău – Recolta Dorolţ 1-0, AFC Hermannstadt – Gaz Metan Mediaş II 3-0, ACS Comuna Recea – Unirea Dej 3-2. În clasament formaţiile mureşene stau astfel: Avântul Reghin – locul 9 cu 22 de puncte, ASA Tg.-Mureş II – locul 11 cu 19 puncte şi CS Iernut – locul 13 cu 13 puncte. Lider este formaţia AFC Hermannstadt cu 38 de puncte.

