„Bruxellesul și Washingtonul, dar și Berlinul, Parisul și alte capitale occidentale au înregistrat cu satisfacție că Referendumul organizat în România (din 2012 – n.a.) nu este valabil. Liderii marilor democrații occidentale – care declarau sus și tare că, în orice împrejurare, trebuie ascultat glasul poporului – au decis că pe cei 7,4 milioane de români, reprezentând 87,52% dintre votanți, cifră rar întâlnită la un scrutin de asemenea importanță – să-I pună între paranteze, adică să nu-i ia în considerare (…) S-a evidențiat faptul că România este tratată cu dispreț, ca un stat de rangul 2 și chiar mai jos, iar românii sunt disprețuiți (…) Pe de altă parte, imaginea externă atât de viciată a României a fost benefică pentru revizioniștii unguri, care au știut, ca și altădată, să-și promoveze propriile interese. Prezent la tabăra tineretului maghiar din județul Harghita, un deputat în Parlamentul de la Budapesta a declarat: «Dacă președintele FIDESZ devine mai puternic și Ungaria evoluează economic și din alte puncte de vedere, ÎN 8 ANI AR PUTEA FI CERUTĂ OFICIAL REVIZUIREA GRANIȚELOR». Președintele U.D.M.R. a comentat: «Autonomia dorită de maghiari… la un moment dat se va realiza». Nu a fixat un termen anume, dar a avansat o certitudine: «SE VA REALIZA»” (Prof. univ. dr. Ioan Scurtu, președintele Societății de Științe Istorice din România).
De nenumărate ori, ca o sfidare la adresa principiilor fundamentale, formațiunea autonomistă U.D.M.R. (președinte K.H.) s-a înscris perfect în „repertoriul” pestriț al corifeilor Noii Ere și, precum un „vârf de lance” al ideologiei corectitudinii politice, a forțat nota prin acțiuni care vizau:
* încălcarea documentelor oficiale din trecutul istoric (Rezoluția de la Alba Iulia din 1918, Trianon etc.);
* incitarea unor instituții (CNCD etc.) de a pune „etichete” (xenofobi, extremiști etc.) majorității românești în cazuri de auto-victimizare (în încercarea de oficializare a limbii maghiare, a înființării unei universități în limba maghiară etc.);
* eliminarea unor persoane incomode (pe când era ministru al Culturii K.H. a aprobat pensionarea profesorului Ioan Piso, directorul Muzeului Național de Istorie a Transilvaniei din Cluj, susținător al patrimoniului Roșiei Montane);
* falsificarea Istoriei României (U.D.M.R. a contestat expertizele S.R.I., DIICOT, Justiției Române în cazul inculpării teroristului maghiar de la Tg. Secuiesc);
* nerespectarea legilor Statului Român (s-a amplasat bustul criminalului antiromân W. Albert fără a deține avizele legale ale Ministerului Culturii);
* susținerea secesionistului E.K. Peter ca Avocat al Poporului (cu toate că acesta a susținut deschis autonomia Transilvaniei și raportarea acesteia la „Țara Mamă” – Ungaria) etc.
Vi se pare, stimați cititori, că prezența U.D.M.R. în viața politică a României este o anomalie? Dacă da, nu uitați că anomaliile sunt la modă! Cum, de altfel, sunt și politicienii noștri postdecembriști – pregătiți să ne agite încă înainte de a fi fost „născuți”, în 1989, în „laboratoarele” geo-strategice ale păpușarilor „Noii Ordini” Mondiale…