Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a anunțat că, începând cu data de 24 iulie 2020, se simplifică procedura de înscriere în cadrul programelor Rabla Clasic și Rabla Plus.
Dosarele de acceptare depuse de către persoanele juridice și dosarele de validare ale producătorilor (dealerilor) auto se vor transmite la AFM exclusiv prin intermediul poștei electronice.
În ceea ce privește dosarele respinse cu posibilitatea de remediere, documentele necesare completării sau clarificării dosarului de acceptare vor fi transmise către AFM tot prin intermediul poștei electronice, în termenul prevăzut de ghid.
Măsura se va aplica și pentru contestații, acestea urmând a fi formulate în scris și transmise scanat.
Pentru producători, cererea de decontare se va semna prin utilizarea semnăturii electronice calificate și se va transmite prin intermediul poștei electronice la AFM, respectând condițiile din ghid.
“Având în vedere perioada pe care o traversăm, ne-am dorit simplificarea procesului de validare a producătorilor și de înscriere a persoanelor juridice pentru programele Rabla Clasic și Rabla Plus.
Precizăm că dosarele vor fi trimise exclusiv prin intermediul poștei electronice, numai începând cu data de 24 iulie 2020”, subliniază AFM.
Procedura care cuprinde modul de transmitere a documentelor, adresele de e-mail prin intermediul cărora se realizează comunicarea informațiilor necesare, precum și alte instrucțiuni vor fi publicate pe site-ul www.afm.ro. (L.P.)

