Stă-n grădină mândru tare,
Fiindcă are-n buzunare
Nuci grămadă și-ar dori
S-aibă cui le dărui.
Într-o zi, sus, pe o cracă,
Poposi o cioară… neagră.
Întrebă cu voce tare:
– Ai ceva în buzunare?
– Niște nuci cu coaja tare.
Cum o să le spargi tu, oare?
Cioara atunci i-a arătat
Cum mănâncă nuci îndat’.
Luă nuca-n al său cioc
Și o sparse chiar pe loc.
– Ce deșteaptă-i, n-am crezut,
Așa cioară n-am văzut!
Zise nucul într-o doară:
– Plecăciuni, bătrână cioară!