MISTERE DIN CARPAȚI, LOCURI CU ENERGII DIN ALTĂ LUME

Credeți în fenomene stranii, în căi de comunicare cu alte lumi, în locuri unde radiații necunoscute par să atingă intensități maxime? Dacă da, vă invit să explorați mental „zona nemuririi” de la „Șapte izvoare” și să faceți o călătorie imaginară până la Vârful Omu.

Radiațiile miraculoase de pe Vârful Omu

Sus, pe Vârful Omu, se ridică o stâncă golașă, de care stă lipită cabana cu același nume. Este punctul în care, cred radiesteziștii, se înregistrează un șuvoi de energii misterioase.

Radiestezia, trebuie spus, este un procedeu de detectare, bazat pe sensibilitatea anumitor persoane la radiații emise de obiecte. Grație unui instrument specific – pendul, ansă – , radiestezistul poate descoperi o sursă de apă, poate regăsi un obiect pierdut, o persoană dispărută sau poate chiar da peste comori ascunse. Prin urmare, Vârful Omu, ar fi un puternic centru energetic, de natură inexplicabilă. Se povestește despre vindecări impresionante ale drumeților care au trecut pe acolo. Unii sunt convinși că stânca indică un fost sanctuar dacic, care forma un „triunghi magic”, împreună cu foste temple de pe Retezat și Ceahlău, sau calea către o lume subterană, străbătută de galerii interminabile.

Zona nemuririi de la „Șapte Izvoare”

Tot în Bucegi, pe Valea Ialomiței, există un loc numit „Șapte Izvoare”. Se spune că aici venea Zamolxe, zeul dacilor, să bea apă – de aceea ar fi fost numit „zona nemuririi”.

Tainele Sfinxului din Bucegi

În drum spre Vârful Omu, poți face popas la Sfinxul din Bucegi – un loc emblematic. E o formațiune în stâncă cu aspect inconfundabil. Mulți se întreabă și astăzi dacă e rezultatul eroziunii sau dacă a fost săpat în piatră de mâna omului. Stânca ar avea și o încărcătură energetică aparte, pe care o pot sesiza doar anumite persoane.

Lasă un răspuns