* “Coriolan, un nobil și general roman, foarte viteaz, a fost izgonit pe nedrept din vechea Romă; În exil și-a format o armată puternică și pornește un război crunt împotriva a tot ce este Roma, o capitală a unui imperiu nerecunoscător faptelor lui de vitejie și loialitate. Dărâmă tot ce este în calea lui, ucide tot ce este înaintea lui: bărbați, femei, copii, bogați, săraci, nobili fără milă și cu o cruzime de nedescris. Nimeni și nimic nu putea să-i stăvilească mânia.
La un moment dat, în fața unei mulțimi înlăcrimate și îngenunchiate apare o femeie, suspinînd; Era Veturia, mama lui, care-l roagă cu lacrimi să înceteze urgia pornită asupra oamenilor. Generalul Coriolan, uitându-se la mama sa, aducându-și aminte de toată dragostea ei, de laptele care l-a crescut, de jertfa ei, a încetat toată urgia, intrând în cetatea eternă cu iertare, dragoste și prietenie. Oare noi, creștinii, nu păcătuim în fiecare zi împotriva lui Iisus Hristos? Nu-L răstignim cu faptele noastre? Dacă ne rugăm către Maica Lui, Fecioara Maria, obținem și noi iertarea, dragostea, prietenia lui Hristos.
“Prea Sfântă Maria, Maica lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi, păcătoșii”. Amin!
Ilie Miniat (1669-1714), episcop de Cernika și Kalavrita, scriitor bisericesc, orator, păstor de suflete, autor de Didahii și lucrări apologetice.
***
* “Învățători! Să-mi fiți apostoli în popor, să deschideți ochii minții popoarelor, să-i arătați folosul științei, frumusețea învățăturii, fericirea luminării, să-l abateți de la calea stricăciunii, de la păcatul întunecimii celei prea urâte. Fiți înțelepți, fiți curați, fiți zeloși, fiți patrioți buni, oameni de omenie, români adevărați!”
Vicențiu Babeș (1821-1907), avocat, publicist, om politic, profesor, unul din membrii fondatori ai Academiei Române
***
* Un ateu discuta foarte aprig cu un creștin pe tema lui Dumnezeu și a religiei. La un moment dat, creștinul zise: “Dragul meu, încăierarea noastră este zadarnică: Tu nu lași dintre ale tale și eu dintru ale mele. În felul ăsta nu ne putem dovedi nici unul, nici altul. Eu țin la credință, tu la necredință. Eu propun o altă răfuire. Uite cum! Eu voi lua doisprezece oameni din tabăra mea, din tabăra celor care cred în Dumnezeu, iar tu vei lua doisprezece oameni din tabăra ta, din tabăra celor care nu cred în Dumnezeu. Și alegându-i, îi vom urmări de aproape câteva săptămâni, să vedem care dintre ei se vor comporta mai cinstit în viața și faptele lor: ai mei, sau ai tăi”. La o săptămână, ateul căzu bătut: celor din tabăra lui nu le mai ajungeau cârciumile, chefurile, scandalurile și faptele urâte. Unul din ei ajunse în temniță, iar altul la spital. (Cei ce au urechi de auzit, să… audă!)
P.S. “Am auzit glas din cer, zicând: Fericiți cei morți, cei ce de acum mor în Domnul! Da, grăiește Duhul, odihnească-se de ostenelile lor, căci faptele lor vin cu ei” (Apocalipsa cap. 14, vers. 13)
PĂRINTELE ILIE