Totuși, raportul “The Future of Sustainable Travel” ne critică pentru că satele noastre sunt rămase în urmă
Ambasada României din SUA a promovat recentul raport “The Future of Sustainable Travel” – (Viitorul turismului sustenabil ) al Emerging Europe alegând ca fotografie principală o imagine cu Cetatea Medievală din Sighișoara. Raportul se referă la turismul din zona Europei Centrale și de Est și plasează țara noastră în top cinci țări din regiune care își valorifică cel mai bine potențialul ca destinație turistică. Prima țară în clasament este Polonia, fiind urmată de Ungaria, Croația, Estonia, România, Cehia, Muntenegru, Slovacia, Letonia și Lituania.
Raportul include o multitudine de analize și statistici pentru fiecare dintre cele 23 de țări din regiunea Europei emergente și, deși nu este un ghid de călătorie, există fragmente care analizează obiective turistice unice din fiecare țară. Conform raportului, pentru România nu este suficient că are o serie de atracții turistice demne de vizitat, care nu garantează pur și simplu venirea turiștilor, țara noastră întâmpinând probleme la capitolul infrastructură. “România nu este singura țară din regiune al cărei potențial turistic este sub exploatat” se arată în raport. Cu toate acestea țara noastră are potențialul de a lua locul Poloniei în calitate de campioană a turismului în Europa emergentă, dar marketingul deficitar și costurile ridicate ale serviciilor de călătorie sunt considerabil mai scumpe decât cele din Bulgaria.
În document se face referire la o serie de obiective din Transilvania, cum ar fi satele Șoarș sau Viscri – destinație preferată de Prințul Charles al Marii Britanii, Cetatea Rupea sau alte obiective rurale din regiunea noastră. Autorii raportului susțin însă că aici sunt foarte multe de îmbunătățit pentru a se face turism și că oamenii tăriesc într-un mediu rural cum nu mai există în Europa. În acest context autorii raportului lansează o întrebare: Zona rurală a României este des denumită “Europa – așa cum a fost ea odată”. Ar trebui să ne întrebăm de ce? De ce Europa nu mai agrează ruralul din România. Tot ei răspund că restul Europei rurale a realizat, cu mult timp în urmă, că nu mai dorește să trăiască precum țăranii de odinoară, să facă agricultură de subzistență, cu unelte din epoca medievală. De ce românii doresc să fie altfel? Autorii studiului spun însă că au observat, mai ales după pandemie, interesul crescut al turiștilor pentru atracțiile din zonele rurale, iar odată cu acesta, și o serie de îmbunătățiri în infrasctructura turistică din sate. Va fi un proces lent de transformare însă este important că acesta a început și oamenii și-au dat seama că și în zona rurală trebuie oferite condiții optime, iar infrastructura trebuie pusă la punct. (D.B.)
DRAGOȘ BARDOȘI

