Se împlinesc astăzi 140 de ani de la moartea prematură a celebrului pictor și pedagog Ion Andreescu.
S-a născut în ziua de 15 februarie 1850, la București, într-o familie de condiție bună, fiind primul din cei șapte copii. A fost fiul lui Andrei Dobrescu și al Anastasiei Pencovici. Nu se știe exact, dacă a fost născut în București sau pe vreo proprietate a părinților situată la o oarecare distanță de oraș. În condica Bisericii Olteni, demolată în 1987, figurează doar actele ultimilor trei frați: Cleopatra, Dumitru și Petre. Tatăl său, Andrei Dobrescu, era comerciant de băuturi și avea un han în Mahalaua Staicului.
A urmat cursul primar la Pensionul particular al lui Andreas Apostolas, în 1863 îl aflăm la Gimnaziul “Lazăr” din București, apoi la Colegiul “Sfântul Sava”. Începând din 1869, urmează “Școala Națională de Arte Frumoase”, recent înființată (1864), condusă de Theodor Aman.
În 1872 devine profesor la catedra de desen liniar și caligrafie a Seminarului episcopal din Buzău. În 1873 se transferă la Gimnaziul comunal “Tudor Vladimirescu”, apoi, în 1875, la Școala de meserii din aceeași localitate.
La sfârșitul anului 1878 pleacă la Paris, unde frecventează cursurile academiei private de artă “Julian”. Verile pictează la Barbizon (unde se întâlnește cu Nicolae Grigorescu) și în alte așezări rurale.
O biografie ingrată, scurtă, desfășurată sub semnul unei condiții modeste și al bolii, caracterizată mai degrabă prin absența evenimentelor, printr-o descoperire târzie a necesității exprimării artistice, a vocației, în sensul profund al cuvântului, dublează o operă nu numai importantă ca extensie, dar definitivă, matură, constituită fără ezitări și tribulații.
Profesor de desen într-un oraș provincial, liniștit până dincolo de banalitate, Andreescu se dedică picturii cu o fervoare pe care nimic din atitudinea sa anterioară nu părea s-o anunțe. Pictura apare la tânărul solitar, înclinat spre meditație, ca iruperea unei nevoi de comunicare, de exprimare, consumată superior și fără veleitățile publicității. Caracterul de introspecție, tensiunea de autoexprimare vor fi atributele întregii sale arte, remarcabil de unitare, de altfel, ca sentiment, atitudine și calitate. Contactul cu arta românească a timpului nu i-a lipsit, dar importanța unei confruntări cu problematica limbajului, tot mai ferm aduse în prim-plan de arta europeană a epocii, nu trebuie neglijată. Deși de la început lucrările pictorului român au decizia și consistența operei autentice, în ultimii ani ai șederii în Franța el apare clarificat, stăpân pe mijloace, construind spațiile cu subtilitatea cromatică pe care o dă doar desăvârșita dezinvoltură tehnică. Interesat în egală măsură de diferite genuri ale picturii, Andreescu creează peisaje, portrete și naturi statice.
S-a stins din viață la 22 octombrie 1882, la 32 de ani, răpus de tuberculoză.
A fost ales, post-mortem, în 1948, membru plin al Academiei Române.
Foto: Ion Andreescu – Autoportret
Pagină realizată de MARIANA CRISTESCU