Budapesta mărește substanțial sprijinul financiar pentru educația maghiarilor de peste granițe

Guvernul Ungariei mărește de câteva ori sprijinul financiar pentru educația maghiarilor de peste granițele țării, a anunțat, vineri, vicepremierul ungar Zsolt Semjén, în cadrul unui eveniment public.

În prezent, valoarea acestui sprijin, de care beneficiază 225.000 de persoane, este de 22.400 de forinți (aproximativ 270 de lei) pentru fiecare copil și fiecare an școlar. Maghiarii din Ucraina Subcarpatică se bucură însă de sprijinul mărit încă din acest an, urmând ca ceilalți maghiari să îl obțină începând cu următorul an școlar.

Semjén a declarat că diferitele forme de sprijin acordate maghiarilor din Ucraina Subcarpatică nu vor fi reduse sub nicio formă, ci vor fi chiar mărite, întrucât acești maghiari se află acum în cea mai dificilă situație: “Cu toate că este război și este criză energetică, există zone în care trebuie să transmitem un semnal puternic, în sensul că obiectivele naționale sunt în continuare importante”.

Oficialul a prezentat în detaliu programele de politici naționale implementate începând cu 2010: peste granițe a fost susținută funcționarea a 5.000 de instituții și au fost realizate 5.400 de investiții. Numai în acest an, a fost acordat sprijin pentru 2.372 de instituții și programe.

În ce privește rețeaua educațională, aceasta este sprijinită începând de la grădiniță și până la universitate, ceea ce înseamnă un ajutor în educația a 300.000 de copii maghiari. Din 2010 încoace, pentru educație au fost cheltuite peste 200 miliarde de forinți (491 milioane de euro).

Vicepremierul a specificat, de asemenea, că în Bazinul Carpatic au fost construite sau renovate aproape 1.000 de grădinițe și au fost create 200 locuri de joacă, au fost construite sau renovate 1.600 de biserici de peste granițele Ungariei, în scopuri culturale fiind cheltuite 140 miliarde de forinți (344 milioane de euro), care au ajutat la realizarea a 2.500 de investiții culturale, dar și la realizarea a 300 de investiții legate de tineret.

Zsolt Semjén a descris programele implementate în domeniul economiei drept unele revoluționare, subliniind că acestea contribuie nu numai la păstrarea identității maghiarilor de peste granițe, ci și la prosperitatea lor din viața de zi cu zi.

În perioada de referință, au fost create 145 de ferme și ateliere educaționale dotate cu toate cele necesare, 60.000 de întreprinderi au fost sprijinite cu resurse financiare în cuantum de 200 miliarde de forinți (491 milioane de euro). Toate acestea au condus, peste granițe, la investiții în valoare de 400 miliarde de forinți (983 milioane de euro), fiind implementate 3.500 de programe de dezvoltare a unor afaceri.

Semjén a transmis felicitări pentru rezultatele pe care partidele maghiare le-au obținut la alegerile din Slovacia și din Voivodina. El a subliniat că dacă maghiarii din Slovacia sunt uniți, pragul pentru intrarea în parlament este ușor de atins, dând ca exemplu UDMR: un partid al minorităților nu trebuie să facă o problemă ideologică din a decide cu cine face coaliție. Ar trebui să facă asta cu cel care promite mai multe din perspectiva minorităților, a spus Semjén, potrivit agenției ungare de presă MTI.

Ileana Sandu

Lasă un răspuns