Ministrul ungar al justiției: “Trebuie să păstrați istoria și cultura maghiară de o mie de ani și să asigurați viitorul maghiarilor în Transilvania”

Sâmbătă, 7 ianuarie, în prezența ministrului ungar al justiției, Varga Judit, și a secretarului de stat responsabil cu politici naționale, Árpád János Potápi, la Siculeni – județul Harghita – a fost comemorat masacrul secuilor de către armata imperială habsburgică, la 259 de ani de la tragicul eveniment, informează MTI.

Manifestarea, precedată de o slujbă religioasă, a avut loc la monumentul “Siculicidium”, prilejuind și susținerea primului discurs al ministrului Varga Judit în fața “fraților secui”. Varga a precizat că a sosit în România cu familia, pentru că a vrut să le arate copiilor săi “minunile Transilvaniei și ale Ținutului Secuiesc”.

Politicianul a amintit că secuii din Siculeni și-au apărat suveranitatea și identitatea, și deși lumea s-a schimbat mult de atunci, “protejarea identității și suveranității constituționale maghiare este, în continuare, o sarcină de care trebuie să ne ocupăm zilnic”: “Fie că este vorba de statul de drept sau de decizii comune ale Uniunii Europene privind securitatea aprovizionării cu energie, trebuie să ne protejăm, întotdeauna, dreptul de a avea ultimul cuvânt în problemele care sunt determinante pentru soarta națiunii noastre”, a spus Varga, subliniind că experiența aderării Ungariei la UE demonstrează că “în chestiunile cu adevărat importante, maghiarii au avut întotdeauna dreptate”.

Judit Varga a subliniat că pentru Guvernul Ungariei, cel mai important lucru este ca maghiarii din Transilvania să își poată păstra identitatea: “Dumneavoastră trebuie să păstrați istoria și cultura maghiară de o mie de ani și să asigurați viitorul maghiarilor în Transilvania. Nu este o sarcină ușoară, dar Dumnezeu dă întotdeauna cele mai grele bătălii celor mai buni războinici ai săi”. Ministrul a precizat că prin acordarea cetățeniei maghiare și a sistemului de finanțări dedicate comunităților maghiare de peste granițele Ungariei, executivul de la Budapesta îi ajută pe etnicii maghiară să rămână și să prospere în locurile natale: “Vom continua să lucrăm împreună și în 2023!”, a spus oficialul ungur.

În legătură cu războiul din Ucraina, Varga a subliniat: “Noi, maghiarii, vrem pace, însă trebuie găsite și punctele de legătură și de cooperare dintre țările din Europa Centrală. Din partea guvernelor actuale ale Ungariei și României există o nevoie serioasă de a menține relația de parteneriat strategic”.

În altă ordine de idei, Varga a declarat că România ar fi meritat să adere la spațiul Schengen, pentru că “face o treabă extraordinară în ceea ce privește paza frontierelor”: “Ungaria, anul trecut, a oprit peste 260 de tentative de trecere frauduloasă a granițelor și dacă ar veni presiunea și din partea României, atunci nu am putea face față. România face o treabă extraordinară în ceea ce privește paza granițelor și din acest motiv, poziția Guvernului Ungariei este că România ar fi meritat aderarea la Schengen”.

Prezent la manifestare, ministrul mediului din România, Tánczos Barna, a mulțumit Guvernului Ungariei pentru sprijinul acordat maghiarilor de peste granițele țării și le-a cerut reprezentanților prezenți ai acestuia să transmită celor de acasă “recunoștința comunității secuilor”: “Spuneți-le celor de acasă, din Ungaria, că le mulțumim pentru credința în faptul că națiunea este una singură. Și nu numai că cred asta, ci și acționează pentru ca națiunea maghiară să rămână unită și să supraviețuiască chiar și în perioade istorice atât de adverse”.

În legătură cu evenimentul comemorat, istoricii consemnează că în 1764, în timpul vărsării de sânge de la Siculeni, trupele imperiale au masacrat sute de secui din Ciuc, care au protestat împotriva recrutării efectuate de austrieci. Vărsarea de sânge a fost precedată de faptul că în 1760, Maria Tereza a ordonat ca în Secuime să fie organizată, din nou, cu forțe proprii, o poliție de frontieră care să se afle sub comandă imperială. Secuii s-au plâns că, potrivit noilor reguli, vor trebui să slujească și în străinătate, sub comandă în limba germană, și că nu își vor putea recăpăta vechile drepturi și libertăți în schimbul serviciului militar efectuat. Mulți dintre ei s-au ascuns de recrutarea cu forța, însă aproximativ 2.500 dintre ei s-au adunat în Siculeni și au întocmit o petiție către Maria Tereza. În zorii zilei de 7 ianuarie 1764, trupele imperiale au atacat pe neașteptate localitatea și au rupt rezistența secuilor, masacrând aproximativ 200 de oameni. A urmat o refugiere în masă a secuilor în Moldova; o parte au primit amnistie după câțiva ani și au revenit acasă iar restul au fondat în zona dintre Rădăuți și Botoșani patru sate, comunitatea purtând denumirea de “ceangăi bucovineni” (relocată apoi, la debutul secolului XX, înapoi în Imperiul Austro-Ungar, parțial în Ungaria de astăzi, parțial în zona Huedin – județul Cluj). (I.S.)

Ileana Sandu

Sursa foto: stiriletransilvaniei.ro

Lasă un răspuns