În cadrul structurii Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) Târgu Mureș au fost înființate noi structuri clinice. Conform unui comunicat de presă transmis ieri de Biroul de presă al SCJU Târgu Mureș, Ministerul Sănătății a emis, în data de 20 aprilie 2023, ordinul privind înființarea următoarelor structuri clinice noi:
Compartiment clinic diabet zaharat, nutriție și boli metabolice;
Compartiment clinic nefrologie;
Laborator clinic analize medicale cu puncte de lucru;
Laborator clinic radiologie și imagistică medicală;
Secția clinică chirurgie vasculară;
Serviciul clinic anatomie patologică;
Unitatea clinică de Primiri Urgențe – SMURD cu punct de lucru Sărmașu.
Obținerea statutului de secție clinică înseamnă că în cadrul respectivei secții de spital se desfășoară activități de învățământ universitar. Conform legii, spitalul clinic – spitalul care are în componență secții clinice universitare care asigură asistență medicală, desfășoară activitate de învățământ, cercetare științifică-medicală și de educație continuă, având relații contractuale cu o instituție de învățământ medical superior acreditată. (D.B.)
Dragoș Bardoși

