S-a desemnat câștigătorul pentru construirea secțiunii de autostradă între Târgu Mureș și Miercurea Nirajului

Ministrul transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat, miercuri, că a fost desemnat câștigătorul licitației pentru construirea Secțiunii 1 a Autostrăzii A8 Târgu Mureș – Miercurea Nirajului. Pentru acest lot au fost depuse opt oferte. Contractul va putea fi semnat după 10 zile dacă nu vor fi depuse contestații.

Valoarea contractului pentru secțiunea Târgu Mureș – Miercurea Nirajului, 29,91 km, este de 1,56 miliarde de lei, fără TVA, finanțarea fiind asigurată prin PNRR.

Conform anunțului făcut de ministrul transporturilor câștigătorul licitației va avea la dispoziție maximum 6 luni pentru etapa de proiectare și 24 de luni pentru cea de execuție.

Autostrada Târgu Mureș – Târgu Neamț va traversa Carpații și va asigura legătura dintre Moldova și Transilvania pe o rută de mare viteză.

Lasă un răspuns