Ministerul Muncii și Protecției Sociale informează că au fost tipărite tichetele de pensii cu ajutoarele pentru pensionarii cu venituri sub 3.000 de lei, iar banii vor ajunge începând cu prima jumătate a lunii octombrie: “În prima jumătate a lunii octombrie va începe livrarea pensiilor prin mandat poștal, iar de pe 12 octombrie vor fi alimentate conturile pentru beneficiarii care au optat pentru încasarea pensiilor pe card”.
Ministerul precizează că ajutoarele se acordă, în octombrie, astfel: în cuantum de 500 lei, dacă nivelul veniturilor lunare este de până la 1.500 lei inclusiv; în cuantum de 400 lei, dacă nivelul veniturilor lunare este între 1.501 lei și 2.000 lei inclusiv; în cuantum de 300 lei, dacă nivelul veniturilor lunare este între 2.001 lei și 3.000 lei inclusiv.
A doua tranșă a ajutorului pentru pensionarii cu venituri sub 3.000 de lei pe lună va fi livrată în octombrie împreună cu pensiile, așa cum prevede OUG nr. 168/2022.
În completare, Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) reamintește că ajutorul financiar reglementat prin OUG nr.168/2022 se acordă pensionarilor sistemului public de pensii și beneficiarilor de drepturi prevăzute de legi cu caracter special plătite de casele teritoriale de pensii, care au domiciliul în România și ale căror venituri lunare sunt mai mici sau egale cu 3.000 de lei.
În cazul persoanelor care beneficiază de pensie de urmaș și/sau beneficiarilor de drepturi prevăzute de legi cu caracter special, ajutorul financiar se acordă fiecărui urmaș în parte.
Ajutorul financiar, suportat din bugetul de stat, se acordă integral, chiar dacă veniturile plătite în octombrie 2023 sunt aferente unei fracțiuni de lună, iar la stabilirea plafonului nu se au în vedere eventualele sume reprezentând drepturi restante aferente unor perioade anterioare lunii octombrie 2023.
CNPP a tipărit taloanele de pensii/documentele de informare, care au fost transmise CN Poșta Română SA pentru a fi distribuite către pensionari începând cu data de 1 octombrie.
Sumele suplimentare reprezentând ajutorul financiar sunt incluse pe aceste taloane/documente și sunt evidențiate distinct de cuantumul pensiei.
Ileana Sandu

