Despre unii termeni referitori la Unire (continuare din numărul de miercuri, 13 septembrie)
Istoria nu este matematică, ci viață trecută și reconstituită (atât cât se poate). De aceea, rareori un eveniment sau un proces istoric este prezentat identic sau cu aceiași termeni în două istoriografii. Vă rog să aveți curiozitatea și să luați două manuale sau cărți de istorie despre epoca lui Napoleon, una scrisă în Franța și cealaltă în Marea Britanie. Veți constata ușor că termeni ca “agresiune”, “uzurpare”, “monstrul corsican” etc. lipsesc din varianta franceză, pe când în cea de dincolo de Canalul Mânecii abundă. De altminteri – altă curiozitate lingvistică, mai exact toponimică – englezii nu zic în ruptul capului “La Mer de la Manche” sau Marea Mânecii (ca francezii), ci “English Channel” sau “Canalul Englezesc”. Ați auzit vreun francez să spună, în drum spre Anglia, a trecut prin “Canalul Englezesc”? Niciodată! La fel cu prima revoluție americană, numită și Războiul de Independență a Statelor Unite (1775-1883): tonurile de prezentare, ca și termenii folosiți nu se află deloc – după circa 250 de ani de la eveniment – la unison în Anglia și în SUA. Pentru americani revolta lor a fost legitimă și a fost, în fapt, revoluție, iar pentru englezi încă referirile cele mai numeroase au în centru o simplă revoltă a coloniilor contra metropolei, una nelegitimă și care a trebuit, prin urmare, pedepsită. Fiecare continuă, în multe privințe, cu punctul său de vedere și nu are de gând să renunțe la el de dragul uniformizării istoriei. În același spirit, nici noi, românii, nu ar trebui să ne mirăm prea tare că unii vorbesc despre “cucerirea Transilvaniei” de către Mihai Viteazul sau despre “smulgerea Basarabiei” din mâinile Rusiei – chipurile! – “mama sa ocrotitoare”. Istoria este prezentul oamenilor care au trăit în trecut, adică viața de odinioară a oamenilor. Și atunci, în trecut, oamenii și grupurile de oameni au avut păreri și interpretări diferite. Nu există în istorie un singur adevăr universal valabil, ci adevăruri. De asemenea – cum toată lumea știe – între popoare, națiuni și state – a existat mereu o competiție, iar această competiție continuă și astăzi. Pentru români, unirea lor politică a fost legitimă și ea nu poate fi pusă la îndoială, minimalizată sau tratată ambiguu, nici măcar la capitolul exprimare. ( sursa – facebook.com/ioanaurel.pop/?locale=ro-RO)