De mai bine de 30 de ani, în primul sfârșit de săptămână din octombrie, pe întregul continent, se desfășoară EuroBirdwatch, un eveniment anual de observare a păsărilor migratoare.
Deși în accepțiunea generală migrația presupune în primul rând plecarea păsărilor spre țările calde, există și o migrație a păsărilor care vin în România. Cu această ocazie, pot fi observate specii care ne consideră țară caldă, precum acvila țipătoare mare, eretele vânăt sau șoimul de iarnă.
În acest sfârșit de săptămână, Societatea Ornitologică Română (SOR) organizează la Agigea o nouă ediție a maratonului “Big Day”. Însă toți iubitorii de natură sunt invitați să se bucure de migrația de toamnă și să observe cât mai multe păsări. Cei care cunosc speciile pot folosi aplicația gratuită Ornitodata, iar cu ajutorul datelor introduse aici se vor realiza clasamente naționale. Anul trecut, în România, cu ocazia EuroBirdwatch, au fost observate peste 13.000 de exemplare de rață mare, urmată de graur (peste 12.000 de exemplare) și codobatura albă (5.124 de exemplare).
Potrivit acesteia, în anul 2022, în România s-au desfășurat 59 de evenimente în contextul EuroBirdwatch, în cadrul cărora au fost observate 67.725 de păsări, de către 258 de participanți. Aceste evenimente au avut loc la: Alba, Brăila, Cluj, Iași, Pitești, Sibiu, Satu Mare și Timișoara. Foarte important în acest context este maratonul “Big Day”, organizat de SOR împreună cu Stațiunea Biologică Marină “Ioan Borcea” Agigea. Evenimentul se desfășoară de sâmbătă, de la ora 5.00 dimineața, până duminică, la aceeași oră, și reunește avansați, dar și începători. Toți pasionații de păsări se pot înscrie la Maratonul ornitologic – “Big Day”, fără limită de vârstă.
“E important ca oamenii să iasă, să se bucure de migrație și le recomand, pentru a vedea aglomerări de păsări, să iasă în zonele cu râuri, lacuri sau mlaștini. Păsările se adună în aceste zone cu luciu de apă, având nevoie să se hrănească, să se adape”, a menționat Andreea Oprea.
Zone recomandate pentru observarea păsărilor sunt:
* Dobrogea – Vadu, Năvodari, Techirghiol, Cheile Dobrogei;
* Muntenia – Comana, Balta Albă, Grădiștea, Lacurile de baraj de pe Argeș, Bistreț, Lacurile de baraj de pe Olt, Maglavit;
* Moldova – Jijia-Miletin, Pângărați-Vaduri-Bâtca Doamnei, Lacurile de baraj de pe Siret, Mața-Cârja-Rădeanu;
* Transilvania – Lacurile de baraj de pe Olt, Sânpaul, Iernut, Cipău, Zona Zau de Câmpie – Tăureni;
* Banat-Crișana – Lunca Turului, Aleșd, Cefa, Lunca Mureșului, Satchinez.
“Aglomerările mai mari de păsări din sezonul de migrație, în special în locurile denumite sugestiv rute de migrație, fac ca observarea și numărarea speciilor să fie mai interesantă și pe alocuri spectaculoasă. Iar colectarea acestor informații – specii, număr de indivizi, locație, perioadă – ajută oamenii de știință să înțeleagă mai bine procesul de migrare a păsărilor. În consecință, pot fi elaborate planuri și proiecte de conservare a speciilor vulnerabile, cu mai mari șanse de reușită. Astfel, putem împleti un frumos sfârșit de săptămână petrecut în natură, cu prietenii sau familia, cu o activitate de citizen science sau știință cetățenească. Datele colectate, despre toate speciile de păsări sălbatice observate, nu doar despre cele migratoare, se vor adăuga celor deja colectate ani la rând de către BirdLife International, în cadrul programului eveniment EuroBirdwatch, derulat încă din 1993”, reiese dintr-un comunicat postat pe www.sor.ro.

