Anul acesta, Premiul Nobel pentru Literatură i-a revenit norvegianului Jon Fosse, unul dintre cei mai renumiți autori de teatru contemporani.
Comparat adesea cu Samuel Beckett – un alt dramaturg laureat al Premiului Nobel – opera sa este minimalistă, bazându-se pe un limbaj simplu, care își transmite mesajul prin ritm, melodie și tăcere.
Academia Suedeză a precizat că laureatul, în vârstă de 64 de ani, a fost răsplătit “pentru piesele și proza sa inovatoare, care dau glas celor ce nu pot fi rostite”.
Scrisul lui Fosse este definit mai mult prin formă decât prin conținut, unde ceea ce nu este spus e adesea mai revelator decât ceea ce este.
“Sunt copleșit și recunoscător. Văd acest premiu ca pe unul acordat literaturii care își propune, în primul rând, și mai presus de orice, să fie literatură, fără alte considerații”, a scris Fosse într-un comunicat.
Președintele comitetului Nobel, Anders Olsson, a declarat că Fosse a ajuns să fie considerat un inovator prin “capacitatea sa de a evoca… pierderea orientării și modul în care aceasta poate oferi, paradoxal, acces la o experiență mai profundă, aproape de divinitate”.
Opera lui Fosse acoperă o varietate de genuri, cuprinzând piese de teatru, romane, colecții de poezie, eseuri, cărți pentru copii și traduceri.
Născut pe tărâmul fiordurilor din vestul Norvegiei, Jon Fosse a crescut într-o familie care a urmat cele mai stricte reguli și rigori ale luteranismului, împotriva cărora s-a răzvrătit, înscriindu-se într-o formație de muzică rock și declarându-se ateu. S-a convertit la catolicism în 2013.
După ce a studiat literatura comparată la Universitatea din Bergen, a debutat în 1983 cu romanul “Roșu, negru”, a cărui acțiune “se mișcă înainte și înapoi, în timp și printre perspective”.
Cea mai recentă carte a sa, “Septology”, o operă semi-autobiografică, despre un bărbat care întâlnește o altă versiune a lui însuși – are 1.250 de pagini, fără niciun punct.
Când, la începutul anilor 90, Fosse a fost rugat să scrie începutul unei piese de teatru, i-a plăcut atât de mult această formă de exprimare, încât a scris întreaga piesă intitulată “Someone is Going to Come” (“Cineva are să vină”), pusă în scenă, la Paris, în 1999. “Știam, simțeam că acest tip de scriitură (dramaturgia – n.n.) a fost făcut anume pentru mine”, a spus el într-un interviu acordat site-ului unui teatru din Franța.
“Chiar și în această piesă de început, cu temele sale de înfricoșătoare anticipare și gelozie paralizantă, singularitatea lui Fosse este pe deplin evidentă. Prin reducerea radicală a limbajului și a acțiunii dramatice, el scoate în evidență anxietatea și ambivalența umană”, notează comitetul Nobel.
Fosse a câștigat recunoaștere internațională în 1994, pentru “And We’ll Never be Parted” (“Și nu vom fi niciodată despărțiți”), piesele sale fiind puse în scenă de peste o mie de ori în întreaga lume, iar opera tradusă în aproximativ 50 de limbi.
“Nu scriu despre personaje în sensul tradițional al cuvântului. Scriu despre umanitate. Elementele sociologice sunt prezente: șomajul, singurătatea, familiile destrămate, însă esențial este ce se află între ele. Ce se află în fisuri, în golurile dintre personaje și între elementele textului. Tăcerea, ceea ce nu este rostit, este mai important decât ceea ce este rostit”, a declarat Fosse pentru Le Monde, în 2003. (surse – AFP, uk.news; foto – wikipedia.org)
ILEANA SANDU