Zilele trecute, la sediul Guvernului, prim-ministru Marcel Ciolacu, viceprim-ministru Marian Neacșu, ministrul Educației, Ligia Deca, secretar de stat Gigel Paraschiv, secretar de stat Daniela Pescaru
s-au întâlnit cu reprezentanții federațiilor sindicale reprezentative din învățământ. Au fost ridicate aceleași probleme ca și la întâlnirea precedentă, respectiv: îndeplinirea angajamentelor asumate de Guvern, astfel cum sunt acestea instituite inclusiv prin O.U.G. nr. 57/2023 și nr. 58/2023, și modificarea în regim de urgență a salariilor de bază prevăzute pentru funcțiile didactice de conducere, de îndrumare și control și funcțiile didactice auxiliare de conducere. În urma discuțiilor, s-a stabilit că, așa cum și-a asumat, Guvernul va acorda în această lună prima de carieră didactică în cuantum de 1.500 lei pentru cadrele didactice și personalul didactic auxiliar, respectiv prima de carieră profesională pentru personalul nedidactic (administrativ) în limita sumei de 500 lei. Începând din această săptămână vor avea loc dezbateri la nivelul Ministerului Educației pentru identificarea mijloacelor concrete în vederea rezolvării cât mai rapide a problemei majorării salariilor personalului care ocupă funcțiile didactice de conducere, îndrumare și control și funcțiile didactice auxiliare de conducere, conform propunerilor federațiilor sindicale. De asemenea, săptămâna viitoare este programată, la Guvern, o nouă întâlnire la care vor participa și reprezentanții Ministerului Muncii și Ministerului de Finanțe pentru stabilirea modalității de majorare a salariilor personalului didactic, personalului didactic auxiliar și personalului nedidactic din sistemul de învățământ de stat, conform art. III alin. (3) din O.U.G. nr. 57/2023, începând cu 1 ianuarie 2024, au informat președinții celor două federații sindicale reprezentative din învățământ.
(L.B.)


rima pentru cariera didactică în învățământ
Cursuri pentru CAD, 3D, editarea imaginii, grafica vectoriala si montaj – compozitie video, soft educational tehnic si multe altele.
http://www.softedu.eu