Ultimele întâlniri ale rundei a 15-a din SuperLiga de fotbal, ultima a turului, s-au disputat luni, 6 noiembrie: UTA Arad – Dinamo București 2-1 și AFC Hermannstadt – CFR Cluj 1-0. Etapa a început vineri, 3 noiembrie, cu partida: CSM Politehnica Iași – Oțelul Galați 1-1. Sâmbătă, 4 noiembrie, au avut loc două meciuri: Sepsi OSK Sfântu Gheorghe – Petrolul Ploiești 0-0 și Universitatea Craiova – FC U Craiova 1948 1-1, iar duminică, 5 noiembrie, au fost programate trei partide: Universitatea Cluj – FC Voluntari 1-2, Farul Constanța – FC Botoșani 1-1 și FCSB – Rapid București 1-2. În clasament conduce FCSB – 31 de puncte, urmată de CFR Cluj – 30 de puncte și Rapid București – 29 de puncte. Echipa din Etapa a 16-a, prima a returului, se va desfășura în perioada 10 – 13 noiembrie.
Sorin Crăciun

