Oamenii de știință din China au anunțat, săptămâna trecută, că au descoperit o modalitate pentru a transforma regolitul inospitalier de pe Lună într-un sol fertil pentru agricultură, informează Reuters. Dacă omenirea își va stabili vreodată baze pe termen lung pe Lună, atunci va fi nevoie de o sursă regulată de hrană. Cu toate acestea, nu este practic să crezi că poți planta porumb sau grâu, pur și simplu, într-un sol lunar depozitat în sere pe Lună și să te aștepți la o recoltă abundentă – sau la orice fel de recoltă.

Însă oamenii de știință au făcut de curând un nou pas pentru a ajuta agricultura de pe Lună să devină o posibilitate reală. Săptămâna trecută, ei au anunțat că au găsit o modalitate pentru a transforma solul inospitalier de pe Lună într-un sol fertil pentru agricultură, prin introducerea unor bacterii care sporesc disponibilitatea fosforului, un nutrient important pentru plante. Ei au efectuat experimente ce au privit cultivarea unei rude a tutunului folosind sol lunar simulat, mai exact regolitul lunar, într-un laborator din China. Cercetătorii au descoperit că un astfel de sol tratat cu trei specii de bacterii a produs plante cu tulpini și rădăcini mai lungi, precum și cu mănunchiuri de frunze mai grele și mai late, în comparație cu același sol care nu conținea microbi. Acțiunea bacteriilor, spun cercetătorii asiatici, a făcut ca solul să devină mai acid. Acest mediu cu un pH scăzut a făcut ca mineralele insolubile ce conțin fosfat să se dizolve și să elibereze fosforul din ele, crescând disponibilitatea fosforului pentru plante. “Importanța descoperirilor noastre constă în faptul că am putea folosi acești microbi pentru a transforma regolitul lunar într-un substrat bio-prietenos pentru cultivarea plantelor în viitoarele sere lunare”, a declarat cercetătorul Yitong Xia de la Universitatea Agricolă Chineză din Beijing, autorul principal al studiului publicat în revista Communications Biology. (Agerpres)

Lasă un răspuns