Având în vedere unele discuții din spațiul public legate de ocupațiile de numerolog și astrolog din Clasificarea Ocupațiilor din România (COR), pentru corecta și completa informare a celor care au tratat acest subiect, Ministerul Muncii și Solidarității Sociale (MMSS) precizează că, atât profesia de astrolog, cât și cea de numerolog figurează în COR, potrivit unor normative publicate în Monitorul Oficial al României, după ce au parcurs toate procedurile prevăzute de legislația în vigoare, nefiind formulate observații cu privire la acceptarea lor. Ocupațiile de astrolog și numerolog sunt recunoscute în majoritatea țărilor UE, precizează MMSS.
Ileana Sandu
