Palatul Culturii dotat cu un audio guide

Palatul Culturii din Târgu Mureș a fost dotat, în premieră, cu un audio guide, care va putea fi accesat de turiștii care doresc să viziteze obiectivul în Noaptea Muzeelor, a anunțat, marți, președintele Consiliului Județean Mureș, Peter Ferenc.

“Palatul Culturii face parte din viața noastră de toate zilele. Acum am făcut un alt pas în direcția modernizării. Cu această ocazie lansăm sistemul audio guide al Palatului Culturii, ce ne oferă posibilitatea să aflăm istoria fără un ghid turistic uman. Cu ajutorul ghidului audio putem afla mai multe informații despre ceea ce vedem, în trei limbi, română, maghiară și engleză. Nu doar descrierea sălilor se poate asculta, dar putem afla informații interesante și despre obiectele expuse, picturile de pe tavan, vitraliile, reliefurile, mobilierul din Sala Oglinzilor, tavanul sălii mari, candelabrele, orga etc., despre tot ceea ce se află în Palatul Culturii”, a declarat Peter Ferenc, într-o conferință de presă.

Potrivit președintelui CJ Mureș, sistemul de ghid audio are și o aplicație pentru telefonia mobilă, care poate fi descărcată de pe site-ul Visit Mures.

“Aș dori să mulțumesc colegilor de la Visit Mureș pentru că au colaborat extraordinar de bine pentru realizarea acestui audio guide. De aici se deschide și link-ul Palatul Culturii, iar aici putem atât să ascultăm, cât și să citim informațiile despre sala sau obiectivul respectiv. În fiecare sală este expus un număr și un cod QR. Dacă folosiți doar ghidul audio, atunci trebuie doar să tastați numărul în acest dispozitiv de mărimea unui telefon. Dacă solicitați ghidul prin intermediul unei aplicații, trebuie scanat acest cod QR. Ca președinte al Consiliul Județean, vă spun sincer că mă mândresc că avem o instituție culturală precum Muzeul Județean Mureș, care nu numai că administrează secțiile muzeale, dar încearcă în permanență să inoveze, să aducă expoziții care să răspundă provocărilor lumii de astăzi”, a afirmat Peter Ferenc.

Imaginea promovării ghidului audio de la Palatul Culturii este Miss Universe România 2021, Carmina Cotfas, originară din Târgu Mureș.

Directorul Muzeului Județean Mureș, Koppány Bulcsú Otvos, a declarat că pentru Noaptea Muzeelor 2024, instituția are peste 100 de programe și peste 30 de spații muzeale partenere.

“Avem peste 100 de programe, avem aproximativ 30 de parteneri, dar accentul se pune pe muzeu, de data aceasta și în ziua respectivă. Foarte important pentru noi, o să avem la fiecare secție a muzeului expoziții și am reușit și anul ăsta să aducem niște expoziții itinerante sau să construim noi expoziții temporare. Este foarte important pentru noi (…). Avem la fiecare secție o expoziție de bază, iar la Palatul Culturii, galeriile de artă vor fi redeschise de Noaptea Muzeelor, după ce au fost închise pentru lucrări de renovare”, a arătat Koppány Bulcsú Otvos.

Potrivit acestuia, Noaptea Muzeelor este cel mai important eveniment muzeal al anului și instituția pe care o conduce oferă, ca în fiecare an, expoziții noi, concerte, ghidaje, activități pentru copii și alte programe speciale în spații muzeale și în cele 30 de spații partenere.

Evenimentul Noaptea Muzeelor ajunge în acest an la cea de-a XVIII-a ediție pe plan local și se va desfășura în toate spațiile Muzeului Județean Mureș: Palatul Culturii și Secția de Artă, Secția de Științele Naturii (situate pe strada Horea), Secția de Etnografie și Artă Populară – Palatul Toldalagi din Piața Trandafirilor, Secția de Istorie și Arheologie – Clădirea muzeului din Cetatea Târgu Mureș.

Prețul biletului de intrare / brățara Noaptea Muzeelor 2024 va costa 10 lei pentru adulți și pensionari, pentru elevi și studenți va costa 2 lei, iar persoanele cu dizabilități au acces gratuit.

Cei care plătesc acest bilet și obțin brățara aferentă pot vizita gratuit Grădina Zoologică din Târgu Mureș, în intervalul cuprins între ora 19.00 și 2.00 noaptea.

Referentul cu atribuții pe pedagogie muzeală din cadrul Muzeului Județean Mureș, Noemi Farkas, a precizat că programul Nopții Muzeelor se poate descărca de pe site-ul muzeului, fiind disponibil în limbile română și maghiară. (Agerpres)

Lasă un răspuns