Pompierii din Luduș și Târnăveni, intervenție la un incendiu în Bogata

Pompierii militari ai Punctului de Lucru Luduș și ai Detașamentului Târnăveni au fost solicitați, în această noapte, în jurul orei 03:30, pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-un garaj situat pe strada Principală din localitatea Bogata, au transmis cei de la ISU Mureș.

Pentru misiune au fost alocate două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o ambulanță SMURD, precum și pompierii voluntari din cadrul SVSU Luduș și SVSU Iernut.

La fața locului, pompierii au constatat faptul că incendiul se manifesta la un garaj pe o suprafață de aproximativ 45 mp, afectând un autoturism și diferite materiale.

Incendiul a fost lichidat, iar din fericire nu au existat victime.