După „istoricul”, de acum (încolo) dialog telefonic dintre preşedinţii Donald Trump şi Vladimir Putin, liderii europeni au sărit ca arşi, ajungând la concluzia că „ziua de miercuri va rămâne în istorie ca o zi neagră pentru Europa”, sens în care au ieşit în faţă, informându-ne că aşa nu se mai poate.
Dar ce-au discutat, măi dragă, timp de mai bine de o oră, Trump şi „penalul” (ca să folosim un termen inventat de recent demisionar de la Cotroceni) Putin, de au pus pe jar Europa? Păi – mărturiseşte dl Trump pe reţelele de socializatre – , au discutat de una, de alta, ca doi buni foşti, actuali şi viitori prieteni: despre energie, despre inteligenţa artificială, despre puterea dolarului etc. Apoi, „au reflectat ”, telefonic, că „am luptat împreună cu atât de mult succes, în Al Doilea Război Mondial, amintindu-ne că Rusia a pierdut zeci de milioane de oameni, iar noi la fel, am pierdut la fel de mulţi. Fiecare dintre noi a vorbit despre punctele forte ale naţiunilor noastre respective şi despre marele beneficiu pe care îl vom avea într-o zi, lucrând împreună”. Ce duios.
În fine, ei ar mai fi vorbit mult şi bine, dar, pesemne, nemaiavând minute pe mobil, au pus (cu greu) capăt convorbirii, nu înainte de a-şi promite reciproc că se vor întâlni şi face to face, lăsându-i pe unii să înţeleagă că SUA vor abandona Ucraina şi-l vor lăsa pe Putin să-şi facă de cap, fără ca Europa să fie invitată la masa negocierilor pe tema viitorului Ucrainei. Or, a zis dna Kaja Kallas, şefa diplomaţiei europene – aşa ceva nu se poate: „Europa trebuie să joace un rol central în consolidarea Ucrainei”. Sens în care miniştrii apărării ai statelor NATO s-au şi deplasat la Bruxelles să vorbească discuţii pe acest subiect şi „în acest context dificil”, ofuscaţi de hotărârea lui Trump „de a discuta cu Putin şi de a-l scoate din izolare pe dictatorul rus”.
De altfel, ziua de miercuri, a început prost, chiar foarte prost:
În cadrul unei reuniuni a Grupului de Contact pentru Apărarea Ucrainei, secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, a declarat că războiul dintre Ucraina şi Rusia „trebuie să se încheie”; că aderarea Kievului la NATO este nerealistă; că SUA nu vor mai acorda prioritate securităţii europene şi ucrainene, deoarece administraţia Trump îşi îndreaptă, acum, atenţia spre securizarea propriilor graniţe şi descurajarea războiului cu China; că o întoarcere la graniţele Ucrainei de dinainte de 2014, înainte ca Rusia să invadeze Crimeea şi estul Ucrainei, este „un obiectiv nerealist”; că trupele europene sunt cele care trebuie să fie forţa principală care să asigure o Ucraină postbelică – o chestiune în care trupele americane nu vor fi implicate: „Statele Unite nu cred că aderarea Ucrainei la NATO este un rezultat realist al unui acord negociat. Pentru a fi clar, ca parte a oricărei garanţii de securitate, nu vor fi dislocate trupe americane în Ucraina”.
…Un mesaj cât se poate de clar. Prost să fii şi tot înţelegi. Cu subînţelesurui cu tot.
De altfel, devenise, de mult, clar că a doua administaţie a lui Trump va pune noi presiuni pe partenerii europeni – multe dintre guvernele de pe continent vor trebui să facă sacrificii imense pentru a ajunge la ţintele de buget de apărare cerute imperativ de Trump. Practric, discursul noului şef al Pentagonului a reconfirmat cererea imperativă a preşedintelui american ca aliaţii să cheltuie cinci la sută din PIB pentru apărare şi că SUA vor prioritiza rivalitatea lor cu China şi securitatea propriilor graniţe, în dauna Europei.
Inclusiv secretarul general al NATO a făcut o remarcă usturătoare faţă de aliaţi – „Dacă nu vă creşteţi bugetele de apărare, pregătiţi-vă cursurile de limbă rusă sau mergeţi în Noua Zeelandă”.
După cum era de aşteptat, după convorbirea telefonică Trump-Putin, Moscova jubilează: fostul locţiitor al lui Putin la Kremlin, Dmitri Medvedev, spune că discuţia dintre cei doi reprezintă o dovadă că Rusia „nu poate fi învinsă” şi că „această lecţie ar trebui să fie învăţată de elitele americane arogante. Este imposibil să ne îngenuncheze. Şi cu cât adversarii noştri îşi dau seama mai repede de asta, cu atât mai bine”.
…Liderii europeni sunt, deocamdată buimaci, în faţa noii întorsături a lucrurilor. Între a învăţa limba rusă şi a-şi pierde obiectul muncii, se întrec, pe moment, în declaraţii pompoase: „Suntem gata să ne consolidăm sprijinul pentru Ucraina. Ne angajăm la susţinerea independenţei, suveranităţii şi integrităţii sale teritoriale în faţa războiului de agresiune al Rusiei”.
„Împărtăşim obiectivul sprijinirii Ucrainei până ce o pace cuprinzătoare, dreaptă şi de durată poate fi obţinută. O pace care garantează interesele Ucrainei şi pe ale noastre”.
„Aşteptăm să discutăm împreună cu aliaţii noştri americani cum vom merge mai departe. Obiectivele noastre comune ar trebui să fie să punem Ucraina într-o poziţie de forţă. Ucraina şi Europa trebuie să fie parte a negocierilor.
Ucraina trebuie să primească garanţii puternice de securitate. O pace dreaptă şi de durată în Ucraina este o condiţie necesară pentru o securitate transatlantică puternică”. Etc., etc.
… Numai să nu fie un pic cam târziu pentru asemenea fapte de vitejie, având în vedere că, s-o spunem verde-n faţă, preocupările UE, de o vreme-ncoace, vizează cu totul alte pricini: introducerea noţiunilor de „părinte 1 „ şi „părinte 2”, în loc de „mamă şi tată”, strategii privind „inegalităţile şi dificultăţile care afectează persoanele LGBT”, recunoaşterea reciprocă a parteneriatelor între persoanele de acelaşi gen şi a filiaţiei în situaţii transfrontaliere, propunerea ca infracţiunile bazate „pe ura anti-LGBT” să fie incluse pe lista „euroinfracţiunilor”, la fel ca terorismul şi traficul de persoane. Şi câte şi mai câte… valori europene.
Pe moment, de exemplu, oficialii sunt ocupaţi cu gestionarea capacelor de la peturile de plastic. .. Planul e bun da’ mai tre lucrat la dânsu. Prea multe capace, totuşi…
Numai să nu trebuiască să le numere în ruseşte: odin capac, dva capac tri capac…
În marea învălmăşeală, mulţi se întreabă cu înfrigurare: şi România? Cu România cum rămâne?
Încă nu ştim, ca pământu’, dar, dacă o duce tot aşa, are toate „şansele” să cadă cu capu’ drept între scaune.
…Dar asta-i altă gâscă-n altă straiţă…
Ileana Sandu