Leontina Bordea, învățătoare la Școala Gimnazială „Soli Deo Gloria” din Vaideiu (Ogra), județul Mureș, se numără printre finaliștii Galei „Profesorul Anului din mediul rural” 2025, un eveniment organizat de Teach for Romania pentru a celebra profesorii care schimbă în bine educația din comunitățile rurale.
Gala, ajunsă la cea de-a patra ediție, va avea loc pe 24 februarie, la Opera Brașov, unde vor fi desemnați câștigătorii celor șapte categorii de premiere. Leontina Bordea este finalistă la categoria „Prevenirea abandonului școlar”, fiind recunoscută pentru eforturile sale de a menține elevii în școală, într-o zonă unde riscul de abandon este crescut.
Alături de învățătoarea din Mureș, alți 20 de profesori din toată țara au ajuns în finală, fiecare dintre ei fiind un exemplu de dăruire și inovație în educație. Printre aceștia se numără educatori, învățători și profesori din județe precum Dolj, Constanța, Cluj, Bacău, Hunedoara sau Vrancea, nominalizați pentru contribuțiile lor la prevenirea abandonului școlar, dezvoltarea literației, implicarea în comunitate și formarea abilităților socio-emoționale ale elevilor.
Anul acesta, competiția a fost una strânsă, cu 343 de nominalizări venite din partea părinților, elevilor și colegilor de breaslă, iar selecția finaliștilor a fost realizată de un juriu format din experți în educație, membri ai societății civile și reprezentanți ai mediului de afaceri.
Evenimentul de la Brașov va aduce în prim-plan poveștile acestor profesori remarcabili și va sublinia impactul pe care îl au în comunitățile lor. Gala va fi transmisă live pe pagina de Facebook a Teach for Romania, oferind tuturor ocazia de a-i cunoaște pe cei care, zi de zi, luptă pentru o educație mai bună în România rurală.
Dragoș Bardoși

