S-au stabilit meciurile din cadrul Turneului Final de volei feminin, Divizia Junioare U19, de la Târgu Mureș!

CSU Medicina CNUE Târgu Mureș este gazda Turneului Final al Junioarelor U19, care se va desfășura în perioada 7–11 mai, în sala de sport „Anton Pongracz”, din cadrul campusului UMFST G.E. Palade.

Echipa medicinistelor, parte a Centrului Național Universitar de Excelență, s-a calificat în acest turneu după ce a ocupat primul loc la turneul semifinal desfășurat în luna aprilie. Alături de formația târgumureșeană, s-au mai calificat: CSM București, Colegiul Tehnic Feroviar Mihai I București, CSM Constanța, CSM Volei Alba Blaj și CSS Bega Timișoara.

Începând de miercuri, 7 mai 2025, echipa din Târgu Mureș va disputa câte un meci în fiecare zi, de la ora 19:00 (în perioada 7–10 mai), iar duminică, 11 mai, de la ora 14:00, în tentativa de a cuceri titlul de campioană națională.

Tot în cadrul evenimentelor sportive din weekend, sâmbătă, 10 mai, spectatorii vor putea urmări și meciul de baschet masculin, din penultima etapă a Campionatului Național – Liga 1, dintre CS Universitar Târgu Mureș și CSU Ploiești, cu începere de la ora 14:30.

Lotul echipei CSU Medicina CNUE Târgu Mureș:

Alexandru Diana, Bădan Patricia, Buran Raluca, Cebotari Alina, Coroian Ioana, Covrig Eliza, Duțu Melania, Nagy Eliz, Nicușan Alia, Nedelcu Elena, Parasca Briana, Pârcălab Maisa, Pogor Eliza, Pricop Deona, Anisia Chivu.

  • Antrenor principal: Bokor Istvan
  • Kinetoterapeut: Marius Silvaș
  • Statistician: Trifu Tudor

Programul partidelor din cadrul Turneului Final:

Miercuri, 7 mai
15:00 – CTF Mihai I București – CSM Volei Alba Blaj
17:00 – CSS Bega Timișoara – CSM București
19:00 – CSM Constanța – CSU Medicina CNUE Târgu Mureș

Joi, 8 mai
15:00 – Volei Alba Blaj – CSM București
17:00 – CTF Mihai I București – CSM Constanța
19:00 – CSU Medicina CNUE Târgu Mureș – CSS Bega Timișoara

Vineri, 9 mai
15:00 – CSM Constanța – Volei Alba Blaj
17:00 – CSS Bega Timișoara – CTF Mihai I București
19:00 – CSM București – CSU Medicina CNUE Târgu Mureș

Sâmbătă, 10 mai
12:00 – CTF Mihai I București – CSM București
17:00 – CSM Constanța – CSS Bega Timișoara
19:00 – Volei Alba Blaj – CSU Medicina CNUE Târgu Mureș

Duminică, 11 mai
10:00 – CSS Bega Timișoara – Volei Alba Blaj
12:00 – CSM București – CSM Constanța
14:00 – CSU Medicina CNUE Târgu Mureș – CTF Mihai I București, urmat de festivitatea de premiere

Sorin Crăciun