„𝐃𝐞𝐬𝐜𝐡𝐢𝐝𝐞-ț𝐢 𝐦𝐢𝐧𝐭𝐞𝐚, 𝐧𝐮 𝐟𝐢 î𝐧𝐜𝐡𝐢𝐬” la Luduş

Penitenciarul Târgu Mureș, prin sectorul Reintegrare Socială, a participat la o activitate desfășurată la Căminul Cultural din orașul Luduș, la invitația Inspectoratului de Poliție Județean Mureș, în cadrul proiectului „𝐃𝐞𝐬𝐜𝐡𝐢𝐝𝐞-ț𝐢 𝐦𝐢𝐧𝐭𝐞𝐚, 𝐧𝐮 𝐟𝐢 î𝐧𝐜𝐡𝐢𝐬”.

Evenimentul a reunit aproximativ 180 de elevi și 10 cadre didactice de la instituțiile de învățământ din Luduș și a avut ca scop conștientizarea tinerilor cu privire la consecințele faptelor antisociale și importanța alegerilor corecte în viață.

Reprezentanții penitenciarului au fost însoțiți de doi deținuți participanți la programul de prevenire a delincvenței, care, prin mărturiile proprii, au transmis un mesaj autentic și puternic privind impactul negativ al comportamentului infracțional.