„Regina Maria – 150” în Scoţia

Ileana Sandu

Sezonul „Regina Maria 150”, lansat de Institutul Cultural Român (ICR) – Londra în iunie 2025 a continuat luna aceasta la Edinburgh: publicul scoţian a fost invitat să descopere personalitatea plurivalentă a Reginei Maria a României, care a fost, deopotrivă, artistă, scriitoare şi diplomat. Manifestările de la Edinburgh s-au desfăşurat în prezenţa Alteţei Sale Regale Principesa Sofia a României, a cărei expoziţie „Din piatră şi oţel.

O călătorie în lumea Urbex” va fi prezentată la Institut Français d’Écosse. La Biblioteca Naţională a Scoţiei, dr. Shona Kallestrup, istoric de artă şi profesor la Universitatea St Andrews, a prezentat parcursul suveranei de la statutul de principesă a Marii Britanii la cel de regină a României.


Potrivit ICR, programul suscită un interes crescut, prestigiosul cotidian The Scotsman publicând deja, sub semnătura jurnalistei Jane Bradley, un editorial cuprinzător care prezintă biografia reginei şi vorbeşte, pe larg, despre programul dedicat acesteia de ICR Londra. În cadrul manifestărilor din Scoţia, a avut loc spectacolul-lectură „Războiul Reginei”, în interpretarea actriţei româno-britanice Bianca Topor.